72 de mii de apartamente au datorii de peste 1000 de lei la plata pentru căldură

Aproape 72 de mii de apartamente din municipiul Chişinău au restanţe de peste 1000 de lei la plata pentru energia termică. Calculele au fost făcute la data de 1 martie curent, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al SA „Termocom”. Nu şi-au plătit facturile pentru consumul de energie termică, acumulând restanţe între 1000 şi 3000 de lei, peste 40 de mii de consumatori. Aproape 14 mii de apartamente au datorii între 3000 şi 5000 de lei, iar datorii între 5000 şi 7000 de lei au peste 5 mii de apartamente. Datorii de peste 7000 lei au aproape 12 mii de apartamente. Proprietarii de apartamente cu datorii şi care nu au încheiat grafice de achitare eşalonată sau nu respectă angajamentele de plată asumate, urmează a fi acţionaţi în instanţele de judecată de către gestionarii fondului locativ, cu susţinerea juriştilor SA „Termocom”. SA „Termocom” solicită cu insistenţă achitarea sumelor restante şi informează că facturile de plată pentru energia termică consumată pot fi achitate în filialele băncilor comerciale, în oficiile poştale, terminalele de plăţi electronice şi în centrul comercial al SA „Termocom” pe str. T. Vladimirescu, 6.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.