67% dintre respondenții unui sondaj iData sunt deciși să voteze la referendum

Aproape 67% dintre respondenții Barometrului prezentat de către compania sociologică Date Inteligente sunt deciși să voteze la referendumul cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Alți 26% au dat un răspuns negativ, iar peste 7% fie nu știu, fie nu au răspuns la această întrebare. Totodată, dacă referendumul s-ar desfășura duminica viitoare, 46% ar susține modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la UE. 39% ar pleda împotrivă, iar 12,7% nu știu sau nu răspund. Nu ar merge la urne 2,4% din respondenți.

Sondajul, prezentat  într-o conferință de presă la IPN, arată că marea majoritate a cetățenilor țării susține vectorul aderării la Uniunea Europeană. Este vorba despre peste 56,1% din totalul respondenților. „În special, pentru integrarea în Uniunea Europeană sunt chișinăuienii și locuitorii din centrul țării. Împotrivă, putem menționa sudul și nord-estul. Dar, în general, sunt doar câteva regiuni unde ponderea celor care sunt împotrivă este semnificativ mare. Sunt regiuni unde, de exemplu, doar 10% sunt împotrivă. Este vorba despre centru, Chișinău”, a declarat directorul general iData, Mihai Bologan.

Întrebați dacă sunt pro sau contra unirii Republicii Moldova cu România, 35,7% dintre respondenți au declarat că sunt pro, 54,8% au spus că sunt contra, iar 9,5% nu au o opțiune sau nu au răspuns. „Unioniștii sunt, în general, mai aproape de centru, în regiunile unde ponderea cetățenilor români este un pic mai înaltă. Și sunt regiuni unde unioniștii sub 10%. De exemplu, cei mai mulți contra unirii sunt la Cahul, Taraclia și Comrat”, a precizat Mihai Bologan.

Participanții la sondaj au fost întrebați dacă au decis cu cine vor vota la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. 58,7% au răspuns că da, 34,6% nu au decis, iar 7% nu au răspuns.

Întrebați pe cine ar vota președinte dintr-o listă de politicieni care le-a fost prezentată, cei mai mulți, 26,8%, au ales-o pe Maia Sandu. Ea este urmată de Renato Usatîi, cu 12,7%, Alexandr Stoianoglo – 11,2%, Vasile Tarlev – 6,3%, Irina Vlah – 6,1%, Ion Chicu – 4,1%, Tudor Ulianovschi – 3,5%, Igor Munteanu – 2,1% și Natalia Morari – 1,8%. Ceilalți candidați anunțați au fost menționați de sub 1% din respondenți.

„Putem vedea că, odată cu începerea campaniei electorale, unii politicieni devin mai vizibili și cetățenii remarcă acest lucru. 4,3% din respondenți nu vor vota, așa au declarat. Încă nu știu – 15% și nu răspund – 3%. Există cumva un spațiu de circa 15% din populație care încă se gândește și aici politicienii mai au de lucru”, a menționat vicedirectorul iData, Veronica Ateș.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1021 de persoane din 293 de localități. Perioada de culegere a datelor a fost 13-18 septembrie, iar eroarea maximă de eșantionare este 3%.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE