În ultimii ani în Republica Moldova scade numărul copiilor vaccinaţi şi creşte numărul îmbolnăvirii copiilor nevaccinaţi, iar acest lucru se întâmplă din cauza dezinformării populaţiei în ceea ce priveşte efectele şi riscurile imunizării. Despre aceasta a vorbit vicedirectorul Centrului Naţional de Sănătate Publică, Stela Gheorghiţă, la o întâlnire cu presa. Potrivit specialistului, anul trecut 50 de copii cu vârsta de până la un an au decedat în urma pneumoniei şi aceasta doar pentru că nu au fost vaccinaţi la timp, transmite IPN.
„Dacă e să vorbim de numărul de vaccinări, în ultimii ani avem un nivel în scădere lentă. Acest lucru creşte probabilitatea şi numărul îmbolnăvirilor printre copii. Spre exemplu, în ultimii ani avem o tendinţă de creştere a cazurilor prin tusă convulsivă, pentru că doar 92% dintre copii sunt vaccinaţi contra acestei maladii, iar contra virusurilor de rugeolă, oreion şi rubeolă avem o acoperire cu injectare a vaccinului de doar 90%”, a menţionat Stela Gheorghiţă.
Specialistul a mai spus că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a efectuat un control în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică, în urma căruia s-a dovedit că de la procurarea şi până la injectarea vaccinurilor sunt respectate toate standardele sanitare. „Neîncrederea populaţiei în vaccinurile aduse în Republica Moldova este alimentată de mass media. În goana continuă după senzaţii, jurnaliştii difuzează informaţii fără a investiga situaţia până la urmă. În ultimii 10 ani în Republica Moldova nu s-au înregistrat cazuri de deces în urma vaccinării. În cazurile motivate iniţial prin calitatea proastă a vaccinurilor, după investigaţiile Ministerului Sănătăţii s-a dovedit că decesele au survenit din alte cauze”, a subliniat Stela Gheorghiţă.
Angela Tomacinschi, şefă de secţie la Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară, a remarcat faptul că vaccinurile salvează vieţi şi nicidecum nu provoacă efecte negative. Înainte de vaccinare părinţii trebuiesc informaţi, iar copii pregătiţi. Medicul a recunoscut că rigorile date nu sunt întotdeauna respectate de medicii de familie, fapt ce contribuie la dezinformarea societăţii.
Potrivit oficialilor din domeniul sănătăţii, în 2012, peste 1,5 milioane de doze de vaccin au fost injectate copiilor, înregistrându-se doar 117 reacţii adverse, care au decurs fără complicaţii. În Republica Moldova sunt 11 tipuri de vaccinuri obligatorii.