47 de studenţi au devenit câştigători ai „Burselor de Merit”

47 de studenţi de la 10 instituţii universitare au devenit laureaţi ai concursului „Burse de Merit-2006”. Ceremonia festivă de înmânare a burselor va avea loc pe 25 mai, ora 18.30, în incinta Centrului de Cultură şi Agrement „Moscova”. 5 studenţi vor primi Bursa de gradul I, de 7000 mii de lei fiecare, 12 vor beneficia de Bursa de gradul II, de 5000 lei, iar alţi 30 studenţi – Bursa de gradul III, de 3000 lei. Câştigătorii au fost selectaţi dintr-un număr total de 338 de studenţi de la 20 instituţii universitare din ţară, în urma evaluării dosarelor depuse şi a eseurilor scrise la tema „Discurs în Parlamentul ţării”. Concursul „Bursele de Merit” a fost iniţiat în 1996 de Fundaţia Soros-Moldova. Programul a fost lansat pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Moldova. Din anul 2001, această iniţiativă este susţinută de Banca Comercială „Moldova-Agroindbank”, iar din 2004 - şi de Compania „Voxtel”. Din anul 2003, concursul „Bursele de Merit” are loc sub egida Consiliului Rectorilor din R. Moldova. Pe parcursul celor unsprezece ediţii ale concursului, peste 780 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar festivitatea de decernare a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.