40% din suprafaţa totală a terenurilor agricole din R.Moldova sunt erodate
Exploatarea intensivă a terenurilor agricole în R.Moldova, precum şi folosirea tehnologiilor dăunătoare din punct de vedere ecologic au provocat reducerea considerabilă a productivităţii şi au avut un impact distructiv asupra solului, se arată în cel de-al doilea Studiu de performanţe în domeniul protecţiei mediului, elaborat de Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Pământurile erodate în R.Moldova ocupă o suprafaţă de cca 860 mii de hectare sau 33,9% din suprafaţa totală a terenurilor agricole. În fiecare an această suprafaţă creşte în medie cu 0,9%, iar pierderile anuale de sol fertil sunt estimate la 26 mil. tone.
Potrivit experţilor internaţionali, prejudiciul cauzat economiei naţionale de pierderea producţiei prin degradarea solului constituie cca 3,1mlrd lei (251 milioane USD) anual. Eroziunea are, de asemenea, implicaţii sociale, deoarece afectează puternic familiile care practică agricultura şi care în majoritate aparţin celui mai sărac grup al populaţiei.
Studiul mai menţionează că degradarea solului are loc din cauza lipsei informaţiei şi tehnologiilor moderne privind utilizarea eficientă a pământului. Aplicarea redusă a îngrăşămintelor minerale sau organice a cauzat un bilanţ negativ al humusului şi elementelor nutritive din sol. Alţi factori care contribuie la eroziunea terenurilor mai sunt utilizarea redusă a pesticidelor, salinizarea terenurilor, aratul adânc şi tăierea ilegală a fâşiilor forestiere de protecţie a terenurilor agricole.