37 de oameni de ştiinţă îşi doresc să devină membri ai AŞM

37 de oameni de ştiinţă şi-au depus dosarele pentru a deveni membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Academia va selecta la această etapă 13 membri corespondenţi şi 10 titulari la mai multe specialităţi, a declarat pentru Info-Prim Neo Ion Vârţanu, şeful Secţiei resurse umane din cadrul AŞM. „De exemplu la chimie, pentru membru corespondent, a fost depus un singur dosar, de către doctorul habilitat Mihai Revenco, prorectorul pe ştiinţă al Universităţii de Stat din Moldova. Iar la biologie pentru un loc vor lupta 5 doctori habilitaţi. Şi la fizică pentru un loc de membru corespondent au depus dosarele tot 5 persoane”, a precizat Ion Vârţanu. Pentru statutul de membru titular de obicei nu e mare concurs. Doar anumite persoane pot pretinde la acest titlu. Şi acum pentru 10 posturi au fost depuse 10 dosare. Ceilalţi 27 de candidaţi îşi doresc să devină membri corespondenţi. Membrii Academiei de Ştiinţe a Moldovei sunt aleşi cu votul a 2/3 din cei prezenţi la şedinţă. Se întâmpla ca nimeni să nu fie ales. Ion Vârţanu a comunicat că un loc devine vacant dacă cineva decedează sau dacă renunţă la acesta. „Acum avem 26 de membri până la 70 de ani, restul sunt mai în vârstă, iar 25 de academicieni au trecut peste 80 de ani. Moldova are 90 de academicieni, e mai mult decât în alte state, precum Ungaria, care are în jumătate, iar Grecia are cam 35 de academicieni. Însă la noi aproape toţi academicienii sunt activi, participă la cercetare, la şedinţe, sunt încadraţi la institute şi spitale”, a specificat Ion Vârţanu. A fi membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei înseamnă recunoaştere în plan naţional drept cel mai versat specialist într-un anumit domeniu. Totodată. înseamnă şi beneficii materiale, un membru titular al Academiei primeşte o îndemnizaţie lunară de 3 mii de lei, iar un membru corespondent – 2 mii. În România şi Rusia, potrivit lui Ion Vârţanu, academicienii primesc de câteva ori mai mult.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.