31 octombrie 2013 - Societatea civilă este împotriva iniţiativei de sporire a competenţelor executivului şi legislativului în ceea ce priveşte cariera judecătorilor

La 24 iunie 2013, un grup de deputaţi au înregistrat proiectul de lege nr. 276 pentru modificarea și completarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Documentul prevede, printre altele, instituirea votului unanim pentru înaintarea repetată a aceleiaşi candidaturi la funcţia de judecător, preşedinte sau vicepreşedinte a instanţei judecătoreşti de către CSM[1]. Pentru moment, CSM poate propune repetat aceiaşi candidatură cu votul a 2/3 din cei 12 membri.

La 17 septembrie 2013, mai multe organizații neguvernamentale au făcut un apel public în adresa Parlamentului prin care au solicitat excluderea votului unanim din proiectul de lege nr. 276 şi organizarea dezbaterilor publice cu privire la această iniţiativă.  Până în prezent, Parlamentul nu a reacționat la această solicitare.

Instituirea votului unanim presupune că numirea, reconfirmarea în funcţie sau promovarea judecătorului nu va putea avea loc fără acordul Procurorului General şi al  ministrului Justiţiei.  Această iniţiativă creează premise pentru un control al executivului şi procuraturii asupra judecătorilor şi constituie un regres în parcursul Republicii Moldova spre crearea unui sistem judecătoresc independent și responsabil.

Un sistem similar celui propus prin iniţiativa legislativă a existat deja în Republica Moldova până în anul 2005, când, fără vreun motiv declarat, câteva sute de judecători au fost excluşi din sistem de către Preşedintele ţării. Este bine-cunoscut efectul dezastruos pe care l-a avut acel sistem asupra independenţei justiţiei. Aceasta a generat frica judecătorilor să pronunţe hotărâri care puteau afecta interesele statului sau ale elitelor politice. Suntem convinşi că astfel de practici nu ar mai trebui să se regăsească în Republica Moldova. Iniţiativa este contrară şi spiritului Strategiei de reformă a sectorului justiţiei adoptată de Parlament în toamna anului 2011, care prevede modificarea legislaţiei în vederea reducerii controlului executivului şi legislativului asupra numirii şi carierei judecătorilor.

Subsemnaţii reiterează cerinţele sale din apelul din 17 septembrie 2013. De asemenea, ei cheamă mass-media să monitorizeze cu atenţie parcursul iniţiativei legislative nr. 276 şi informarea societăţii despre riscul acesteia.

Participanți la conferință:

  • Igor BOȚAN, Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT),
  • Vladislav GRIBINCEA, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM),
  • Olesea STAMATI, PROMOLEX şi Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER).

Persoana de contact: Vladislav GRIBINCEA, Preşedinte, Centrul de Resurse Juridice, tel. + 22 843 601 sau email vladislav.gribincea@crjm.org.



[1] CSM este organul de autoadministrare al judecătorilor. El este responsabil de selectarea şi cariera judecătorilor, însă numirea formală în funcţia de judecător şi promovarea judecătorilor până la nivelul curţilor de apel se face de către Preşedintele ţării. Numirea judecătorilor la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) şi a preşedintelui şi vicepreşedinţilor CSJ se face de către Parlament. CSM este compus din 12 membri: Preşedintele CSJ, ministrul Justiţiei, Procurorul General, 6 judecători aleşi de către colegii săi şi 3 profesori titulari în drept numiţi de Parlament.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.