2015 a arătat că modelul de creştere economică bazat pe consum nu e funcţional, experţi

Moldova a întrat în recesiune economică. Riscurile identificate în primăvara acestui an s-au materializat. E vorba de criza bancară, înrăutăţirea relaţiilor cu partenerii de dezvoltare, reducerea exporturilor şi a remiterilor, inflaţia de 2 cifre, a relevat directorul executiv al Centrului analitic independent Expert-Grup, Adrian Lupuşor, la o conferinţă de presă.

Printre sectoarele care au influenţat pozitiv evoluţia economică  se numără industria (+3,1%) şi comerţul intern (+2,3%), în timp ce agricultura descreşte (-12,6%). În opinia Expert-Grup, recesiunea economică din anul curent putea fi şi mai severă dacă moneda naţională nu s-ar fi depreciat.  Deprecierea a influenţat pozitiv exporturile şi a redus deficitul balanţei comerciale.

Economia naţională s-a dovedit a fi nepregătită pentru actuala criză: deficitul bugetar este în creştere şi se estimează că va constitui 3% din PIB pentru 2015, rezervele valutare au ajuns la un nivel redus, aproape de minimumul admisibil, iar sectorul bancar este slăbit, urmare a falimentării celor trei bănci.

Instituţiile care trebuie să intervină de urgenţă în vederea stabilizării macroeconomice sunt fie paralizate de criza politică, fie nu dispun de resurse tehnice şi financiare. Astfel, în lipsa unui guvern funcţional, procesul de reforme este blocat, bugetul pentru anul viitor nu este aprobat, iar din cauza crizei de management de la BNM, negocierea unui memorandum nou cu FMI, ce ar putea să faciliteze accesul la resursele externe de finanţare, este imposibilă – a specificat Adrian Lupuşor.

Expert- Grup consideră anul 2015 a demonstrat încă o dată că modelul de creştere economică bazat consum şi remitenţe nu mai e funcţional. „Consumul intern puternic dependent de remitenţe nu poate asigura o creştere economică echilibrată, la care ar trebui să tindem. Pentru a schimba acest status quo, e necesară coordonarea politicilor din toate domeniile – fiscală, industrială, monetară, comercială, pentru a asigura o cerere internă sănătoasă, o stabilitate monetară, o îmbunătăţire a climatului de afaceri, care împreună să ducă la transformarea structurală a economiei noastre”, a adăugat directorul  Expert-Grup.

Pentru 2016, Expert- Grup prognozează o creştere economică de +2,9%, însă experţii  susţin că recuperarea va fi  una dificilă şi lentă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.