19,5 milioane de lei pentru diminuarea efectelor sancţiunilor ruseşti

Guvernul a aprobat acordarea sumei de 19,5 milioane de lei pentru a promova produsele autohtone şi a diminua efectele sancţiunilor ruseşti asupra exportului de fructe şi legume din Moldova. Autorităţile vor elabora un regulament de procurare a merelor de la producătorii autohtoni pentru a le acorda copiilor în grădiniţe, elevilor la şcoală şi tinerilor în armată, câte un măr pe zi, transmite IPN.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a spus că urmează să se creeze un grup de lucru din reprezentanţii instituţiei pe care o conduce, dar şi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării, care va institui regulamentul de procurare a merelor  pentru a le distribui în grădiniţe, şcoli şi în unităţile militare.

Vasile Bumacov a remarcat că această soluţie va diminua puţin efectele sancţiunilor ruseşti, mai ales ţinând cont că Moldova exportă circa 150 de mii de tone de mere. Se preconizează că o parte din acestea vor fi procesate şi se va exporta suc. Oficialul a mai spus că premierul Iurie Leancă a convocat pentru marţi, 22 iulie, o şedinţă cu procesatorii şi exportatorii de fructe pentru a-i întreba şi pe ei despre posibile soluţii pentru a ieşi din situaţie.

Rusia a interzis importul de fructe şi legume din Moldova, dar şi de conserve.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.