18 decese cauzate de COVID-19 în rândul personalului medical

Până acum, 29 mai, în rândul personalului medical sunt înregistrate 18 decese asociate noului tip de coronavirus. În total, au fost testați aproape șase mii de lucrători medicali (dintre care 511 – în ultimele şapte zile), iar în 1564 de cazuri s-a confirmat prezența COVID-19. Datele au fost prezentate, vineri,  de către Nicolae Furtună, șeful Agenției Naționale de Sănătate Publică, în cadrul unei conferinţe de presă transmite IPN.

Nicolae Furtună a precizat că 64% din personalul medical infectat cu noul tip de coronavirus s-a tratat şi majoritatea au revenit la muncă. 35% își continuă tratamentul, fie în staţionar, fie la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.

Nicolae Furtună a mai spus că, până acum, cea mai mare rată de atac era printre asistenții medicali, iar acest indicator varia de la săptămâna la săptămână. Acum, ţinând cont de creşterea cazurilor înregistrate în ultima perioadă, cea mai mare rată de atac este deja printre medici: 3,9 de medici infectați  la o suta de medici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.