Pe parcursul zilei de astăzi, 26 mai, au fost confirmate 158 de cazuri noi de COVID-19, dintre care 19 lucrători medicali. Astfel, bilanțul ajunge la 7305 cazuri confirmate, dintre care 3154 sunt cazuri active. Datele au fost oferite de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.
Potrivit ministrei, astăzi au fost procesate 1118 teste. Cele mai multe cazuri noi de infectare s-au înregistrat în Chișinău, Cahul și regiunea transnistreană. 82 de oameni s-au vindecat și au fost externați. În total, numărul persoanelor vindecate ajunge la 3884. 19 bolnavi sunt în stare extrem de gravă, la respirație asistată, iar 256 sunt în stare gravă.
Suplimentar la cele patru cazuri de deces anunțate dimineață, ministra informat despre alte două cazuri. Numărul deceselor, de la declanșarea epidemiei, ajunge la 267 de oameni care au pierdut lupta cu boala.
Viorica Dumbrăveanu a comunicat că la Centrul de plasament temporar pentru persoane adulte cu dizabilități mintale din Bădiceni, Soroca, unde a fost înregistrat un focar de COVID-19, 122 de beneficiari au făcut noul tip de coronavirus, 38 dintre ei fiind spitalizați. La Centrul de plasament temporar pentru persoane cu dizabilități dizabilități din Cocieri sunt 74 de cazuri de infectare, dintre care 14 persoane se tratează la spital, iar 60 deja s-au tratat.
Ministra a mai spus că astăzi sistemul medical din țară a primit ajutor din partea Bulgariei și Quatar sub formă de echipamente de protecție și dezinfectant.