14 administratori ai rutelor de microbuz au depus solicitări pentru majorarea tarifelor

14 din 19 administratori ai rutelor de microbuz au depus la Primărie solicitări pentru majorarea tarifelor la călătorie, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Adrian Boldurescu. Deocamdată posibilitatea de a majora tariful nu este examinată pentru că nu toţi transportatorii au depus solicitări în acest sens. După ce se vor adresa şi ceilalţi 5 administratori, vor fi făcute calculele de rigoare şi se va examina acest subiect la nivelul Direcţiei transport a Primăriei şi a comisiilor Consiliului municipal. Adrian Boldurescu a precizat că până la examinarea tarifelor trebuie analizate şi condiţiile în care activează şoferii. „Pentru început vom face ordine şi disciplină în transport, apoi ne vom gândi şi vom examina şi tariful. Mai întâi vrem servicii de calitate”, a notat şeful direcţiei. La începutul lunii martie, mai mulţi proprietari şi şoferi de microbuze au declarat că îşi vor sista activitatea şi vor declara grevă pentru că înregistrează pierderi în condiţiile în care preţurile la carburanţi au crescut, iar tariful a rămas neschimbat. Transportatorii au cerut majorarea tarifului de la 3 la aproape 7 lei. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, declara anterior că, dacă vor efectuate majorări, taxa nu va depăşi 5 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.