13 funcţionari din structurile guvernamentale şi-au suspendat activitatea

Începând cu 11 februarie, trei vicepremieri, şase miniştri, doi viceminiştri şi doi conducători ai autorităţilor publice centrale (Moldsilva şi Camera de Licenţiere) şi-au suspendat activitatea pe durata campaniei electorale pentru alegerile din 5 aprilie. Toţi 13 sunt candidaţi la funcţia de deputat în Parlament pe lista Partidului Comuniştilor (PCRM). Roman Cazan, prim-şef adjunct al Aparatului Guvernului, a declarat pentru Info-Prim Neo că, în conformitate cu prevederile Codului electoral, miniştrii şi conducătorii autorităţilor publice centrale au fost obligaţi să-şi suspende activitatea în funcţia pe care o deţin din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali. Astfel, prin dispoziţii ale prim-ministrului Zinaida Greceanâi, semnate la 11 februarie, au degrevat din funcţii prim-vicepremierul Igor Dodon (ministru al economiei şi comerţului), vicepremierul Andrei Stratan (ministru al afacerilor externe şi integrării europene), ministrul sănătăţii Larisa Catrinici, ministrul educaţiei şi tineretului Larisa Şavga, ministrul protecţiei sociale, familiei şi copilului Galina Balmoş, ministrul agriculturii şi industriei alimentare Anatolie Gorodenco, ministrul ecologiei şi resurselor naturale Violeta Ivanov, ministrul reintegrării Vasilii Şova, directorul general al Camerei de Licenţiere Zinaida Chistruga şi directorul general al Agenţiei pentru silvicultură „Moldsilva” Anatolie Popuşoi. Miniştri au fost înlocuiţi în funcţii, prin ordine interne, de către viceminiştri, iar conducătorii autorităţilor – de către directorii adjuncţi. De asemenea, vicepremierul Victor Stepaniuc, care nu era obligat prin legislaţie să degreveze din funcţie, a depus o cerere de concediu pentru a se implica în campania electorală. Începând cu 11 februarie a ieşit în concediu şi viceministrul economiei şi comerţului Iurie Munteanu, iar viceministrul construcţiilor şi dezvoltării teritoriului Vasile Ursu a solicitat degrevarea din funcţie. Conform Codului electoral, viceminiştri nu sunt obligaţi, dar au dreptul să-şi suspende activitatea în cazul în care candidează la alegeri. Premierul Zinaida Greceanâi a rămas în funcţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.