11 localități de pe malul drept al Nistrului riscă să rămână fără gaze

Mai multe localități de pe malul drept al Nistrului, conectate la rețeaua de gaze de pe malul stâng, riscă să fie afectate de o eventuală întrerupere a livrărilor de gaze rusești în regiunea transnistreană, de la 1 ianuarie 2025. Cel mai mult ar putea suferi locuitorii din satele Varnița și Copanca, transmite IPN cu referire la Europa Liberă.

Potrivit Biroului pentru politici de reintegrare, 11 localități din Zona de Securitate, aflate pe malul drept al Nistrului sunt conectate la rețelele „Tiraspoltransgaz”.

Este vorba de satele Hârbovăț și Varnița, din raionul Anenii Noi; satele Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea și Vasilievca, din raionul Dubăsari; satele Copanca, Hagimus și Fârlădeni, din raionul Căușeni.

De asemenea, gimnaziile din satele Roghi și Corjova, din raionul Dubăsari, sunt alimentate cu gaze din stânga Nistrului.

„Unele sate au energie electrică din partea dreaptă, iar din Transnistria – gaze, dar la noi, toate serviciile sunt gestionate în Transnistria. Așa suntem aranjați noi geografic, fiindcă mai demult satul Varnița era în componența orașului Bender (Tighina)”, a spus Europei Libere, primarul din Varnița, Alexandr Nichitenco.

Primarii celor 11 sate au fost invitați la Chișinău, unde au discutat cu autoritățile centrale posibilele măsuri. Astfel, la Varnița, școala va primi pelete și generatoare electrice, iar grădinița, încălzită cu gaze, va fi închisă. La Copanca, elevii vor trece la învățământul de la distanță.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.