100 mln. lei pentru reparaţia drumurilor locale şi străzilor din republică

Administraţiile publice locale din republică vor primi de la Guvern 100 milioane de lei pentru reparaţia drumurilor locale şi străzilor. Hotărârea Guvernului privind alocarea mijloacelor financiare a intrat în vigoare odată cu publicarea în „Monitorul Oficial”. Potrivit hotărârii, din suma totală, 70 mil. lei vor fi alocate municipiului Chişinău pentru reparaţia străzilor Serghei Lazo, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Asachi şi Alexei Mateevici, iar 6 mil. - municipiului Bălţi. Restul banilor este împărţit consiliilor raionale care, împreună cu Primăria Bălţi, reieşind din suma alocată, vor prezenta Ministerului Finanţelor listele obiectelor supuse reparaţiei, coordonate cu Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor. Solicitată de Info-Prim Neo, şefa Direcţiei generale Finanţe a Consiliului municipal Chişinău (CMC), Tatiana Cuneţchi a precizat că cele 70 mil. lei încă nu au început a fi transferate şi nici nu se cunoaşte când vor fi transferate municipiului Chişinău. Potrivit aceleiaşi surse, lucrările de reparaţie a celor 6 străzi nominalizate au început deja, iar banii sunt luaţi din bugetul municipal. Preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin, în cadrul ultimei sale vizite la Primăria capitalei, de la mijlocul lunii mai, a promis că municipiul Chişinău va beneficia de la bugetul de stat de 70 mil. lei pentru reparaţia străzilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.