100 de edituri la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii

Cea de-a 10 ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii se remarcă prin diversitatea sporită a titlurilor de carte - peste 8 mii la număr, prezentate de cca 100 de edituri din 8 ţări: Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina, Belarus, Franţa, Germania, China. Preşedintele Secţiei naţionale a Consiliului internaţional al cărţii pentru copii şi tineret, Claudia Balaban, a declarat că în cadrul salonului vor fi lansate peste 70 de titluri noi de carte. Ea a mai spus că şi în actuala ediţie va fi organizată acţiunea de donare a cărţilor pentru şcolile internat “Am o carte pentru tine”. De asemenea, fiecare copil vizitator va primi o carte gratis. De această dată, cartea-suprpriză este “Domniţa-Păstoriţă”, care îi aparţine scriitoarei Claudia Partole. Organizatorii preconizează să distribuie 15 mii de exemplare a acestei cărţi, graţie susţinerii financiare din partea mai multor sponsori, inclusiv Ministerul Culturii şi Turismului, Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului, Primăria municipiului Chişinău, editura Prut Internaţional, etc.. În mesajul de inaugurare a salonului preşedintele Parlamentului, Marian Lupu s-a adresat copiilor cu îndemnul de a preţui cartea ca o valoare supremă. „Învingători în viaţă sunt doar cei care au prietenit cu cartea din fragedă copilărie. Cartea trebuie să fie alături de toţi, de la mic la mare, dar copilăria este acel sol unde se înrădăcinează interesul şi dragostea pentru cunoştinţe şi carte, fiind un punct de pornire pentru elita societăţii, reprezentanţii culturii, educaţiei, ştiinţei”.
  • 05.04.06 declaratie marian lupu despre salonul de carte.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.