Încă un deputat părăsește PDM

Deputatul Gheorghe Brașovschi părăsește Partidul Democrat și fracțiunea parlamentară a acestuia. Potrivit parlamentarului, decizia „foarte grea, dar asumată, a fost determinată de ultimele evoluţii în PDM”. Deputatul anunță că se alătură colegilor din grupul parlamentar Pro Moldova, transmite IPN.

„În ultimii ani, în echipa Partidului Democrat am reuşit să facem multe lucruri frumoase, să realizăm fapte concrete şi să aducem încrederea oamenilor în viitor. Din păcate, în prezent, nu mai am o susţinere necesară în cadrul partidului pentru a continua să muncesc în această direcţie. Pentru a putea realiza, în continuare, angajamentele asumate faţă de cetăţeni, am decis să mă alătur colegilor mei din grupul parlamentar Pro Moldova, condus de Andrian Candu. Am toată încrederea că împreună vom putea continua proiectele concrete pentru un viitor european al ţării noastre”, menționează Gheorghe Brașovschi într-o postare pe Facebook.

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, a venit cu o reacție. „Sponsorii „au decis să contribuie cu bani proprii și au adunat”… tocmai șapte deputați. Azi au mai „curățat” PDM de unul, care era de la bun început în grupul plecat, însă l-au mai lăsat câteva zile pentru diversitate, ca să pară în mod fals că plecările sunt în cascadă. Resetarea PDM merge bine: cei care au venit în partid pentru bani au înțeles că acea epocă s-a încheiat și nu-și mai găsesc locul în PDM, așa că pleacă de bună voie”, declară Pavel Filip.

Gheorghe Brașovschi a fost ales în calitate de deputat al PDM în circumscripția nr. 12: Sângerei, Florești. Acesta a fost anterior și primar al orașului Sângerei.

Recent, deputații Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici și Grigore Repeșciuc au părăsit fracțiunea parlamentară, dar și Partidul Democrat din Moldova și au creat grupul Pro Moldova.

Încă un deputat părăsește PDM

Informațiile despre sportivi, antrenori, federații și alte structuri sportive vor fi centralizate într-un registru digital național. Noua platformă, aprobată de...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Încă un deputat părăsește PDM

Deputatul Gheorghe Brașovschi părăsește Partidul Democrat și fracțiunea parlamentară a acestuia. Potrivit parlamentarului, decizia „foarte grea, dar asumată, a fost determinată de ultimele evoluţii în PDM”. Deputatul anunță că se alătură colegilor din grupul parlamentar Pro Moldova, transmite IPN.

„În ultimii ani, în echipa Partidului Democrat am reuşit să facem multe lucruri frumoase, să realizăm fapte concrete şi să aducem încrederea oamenilor în viitor. Din păcate, în prezent, nu mai am o susţinere necesară în cadrul partidului pentru a continua să muncesc în această direcţie. Pentru a putea realiza, în continuare, angajamentele asumate faţă de cetăţeni, am decis să mă alătur colegilor mei din grupul parlamentar Pro Moldova, condus de Andrian Candu. Am toată încrederea că împreună vom putea continua proiectele concrete pentru un viitor european al ţării noastre”, menționează Gheorghe Brașovschi într-o postare pe Facebook.

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, a venit cu o reacție. „Sponsorii „au decis să contribuie cu bani proprii și au adunat”… tocmai șapte deputați. Azi au mai „curățat” PDM de unul, care era de la bun început în grupul plecat, însă l-au mai lăsat câteva zile pentru diversitate, ca să pară în mod fals că plecările sunt în cascadă. Resetarea PDM merge bine: cei care au venit în partid pentru bani au înțeles că acea epocă s-a încheiat și nu-și mai găsesc locul în PDM, așa că pleacă de bună voie”, declară Pavel Filip.

Gheorghe Brașovschi a fost ales în calitate de deputat al PDM în circumscripția nr. 12: Sângerei, Florești. Acesta a fost anterior și primar al orașului Sângerei.

Recent, deputații Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici și Grigore Repeșciuc au părăsit fracțiunea parlamentară, dar și Partidul Democrat din Moldova și au creat grupul Pro Moldova.

Prețul motorinei standard se apropie de 32 de lei pe litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat pentru joi o scumpire cu 89 de bani, una dintre cele mai mari din ultima perioadă, transmite IPN.

Astfel, un litru de motorină se va comercializa la pompă cu cel mult 31,89 lei. Totodată, benzina cu cifra octanică 95 va costa cel mult 30,62 lei pe litru, în creștere cu 8 bani.

Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru 30 de zile, pe fondul riscului de deficit de carburanți. Măsura vine în contextul în care sistarea livrărilor de țiței din Kazahstan către Marea Neagră afectează aprovizionarea rafinăriei Petromidia din România, principalul furnizor de carburanți al Republicii Moldova.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025