În suburbiile capitalei alegerile pot fi declarate valabile

În localităţile care intră în componenţa municipiului Chişinău, rata participanţilor la alegerile locale, până la ora 15.30 a atins cifra de 31,8%, astfel că alegerile în suburbii pot fi considerate valabile, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Consiliului electoral de circumscripţie al municipiului Chişinău, Ion Creţu.

Până la această oră, în întreg municipiul au participat la scrutin 22,3% din alegători, astfel că, potrivit lui Creţu, există puţine şanse ca rata participării să nu se atingă 25% necesare pentru ca alegerile să fie validate.

Potrivit datelor separate, în sectoarele capitalei, la alegeri s-au prezentat, până la ora de referinţă, între 20% şi 20,6%.

Până la aceeaşi oră, la alegerile locale din 25 mai 2003 au votat circa 30% din numărul de alegători, în timp ce la alegerile noi din 10 iulie şi 27 noiembrie 2005, prezenţa la urne, în perioada de referinţă, a fost de 17% şi respectiv 13,5%.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale lansează circulația pe drumul național M3, de ocolire a localității Slobozia Mare din raionul Cahul /Drumul național M3, direcția de la Vulcănești spre Slobozia /ora 09:00/.

Are loc ședința operativă a serviciilor municipale /Primăria Chișinău /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 21 iulie /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

În suburbiile capitalei alegerile pot fi declarate valabile

În localităţile care intră în componenţa municipiului Chişinău, rata participanţilor la alegerile locale, până la ora 15.30 a atins cifra de 31,8%, astfel că alegerile în suburbii pot fi considerate valabile, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Consiliului electoral de circumscripţie al municipiului Chişinău, Ion Creţu.

Până la această oră, în întreg municipiul au participat la scrutin 22,3% din alegători, astfel că, potrivit lui Creţu, există puţine şanse ca rata participării să nu se atingă 25% necesare pentru ca alegerile să fie validate.

Potrivit datelor separate, în sectoarele capitalei, la alegeri s-au prezentat, până la ora de referinţă, între 20% şi 20,6%.

Până la aceeaşi oră, la alegerile locale din 25 mai 2003 au votat circa 30% din numărul de alegători, în timp ce la alegerile noi din 10 iulie şi 27 noiembrie 2005, prezenţa la urne, în perioada de referinţă, a fost de 17% şi respectiv 13,5%.

Găgăuzia trebuie să participe la formarea organului electoral regional prin desemnarea candidaților, iar Comisia Electorală Centrală să examineze și să aprobe aceste candidaturi, susține președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji. În cazul unor obiecții argumentate, CEC ar urma să solicite desemnarea altor candidați, transmite IPN.

Potrivit lui Gaidarji, acest mecanism ar reprezenta un compromis între Chișinău și Comrat și ar asigura un echilibru între interesele statului și ale regiunii. „Anume acest mecanism, în convingerea noastră, trebuie să fie stipulat în Legea cu privire la statutul special al Găgăuziei”, a declarat președintele APG în cadrul unui eveniment desfășurat la Comrat.

El a menționat că membrii organului electoral regional trebuie să fie profesioniști, să cunoască limba găgăuză, să locuiască în regiune și să cunoască legislația regională și specificul autonomiei.

Referindu-se la sistemul electoral pentru alegerea Adunării Populare, Valentin Gaidarji a spus că poziția principială a APG este păstrarea sistemului majoritar, în baza căruia deputații sunt aleși în circumscripții uninominale.

Poziția vine în contextul în care Președinția a anunțat că, în discuțiile cu deputații de la Comrat, a fost abordată desfășurarea alegerilor pentru APG în baza sistemului electoral proporțional, ca parte a unui sistem electoral uniform pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025