În premieră, Europa depășește SUA în ajutorul militar pentru Ucraina

Imagine-simbol/ Sursa foto: Getty Images

Țările europene și-au sporit brusc sprijinul pentru Ucraina în lunile martie și aprilie, compensând întreruperea ajutorului american. Astfel, volumul total al suportului militar din partea Europei a urcat la 72 de miliarde de euro, comparativ cu 65 de miliarde acordați anterior de SUA, indică datele Institutului pentru Economie Mondială (IFW), transmite IPN.

Potrivit IFW, sume record au fost alocate Ucrainei de către câteva state-cheie. Ajutorul din partea Suediei a valorat 1,6 miliarde de euro, iar din partea Norvegiei – 670 de milioane de euro. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a acordat Ucrainei un suport de 4,5 miliarde de euro, dintre care 1,8 miliarde au provenit din activele rusești înghețate. Franța a alocat ucrainenilor ajutoare de 2,2 miliarde de euro.

Statele Unite ale Americii nu au mai oferit finanțare pentru Ucraina din luna ianuarie a acestui an.

În premieră, Europa depășește SUA în ajutorul militar pentru Ucraina

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

În premieră, Europa depășește SUA în ajutorul militar pentru Ucraina

Imagine-simbol/ Sursa foto: Getty Images

Țările europene și-au sporit brusc sprijinul pentru Ucraina în lunile martie și aprilie, compensând întreruperea ajutorului american. Astfel, volumul total al suportului militar din partea Europei a urcat la 72 de miliarde de euro, comparativ cu 65 de miliarde acordați anterior de SUA, indică datele Institutului pentru Economie Mondială (IFW), transmite IPN.

Potrivit IFW, sume record au fost alocate Ucrainei de către câteva state-cheie. Ajutorul din partea Suediei a valorat 1,6 miliarde de euro, iar din partea Norvegiei – 670 de milioane de euro. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a acordat Ucrainei un suport de 4,5 miliarde de euro, dintre care 1,8 miliarde au provenit din activele rusești înghețate. Franța a alocat ucrainenilor ajutoare de 2,2 miliarde de euro.

Statele Unite ale Americii nu au mai oferit finanțare pentru Ucraina din luna ianuarie a acestui an.

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele investigate. Totodată, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe 382 de bunuri în valoare de peste 236 de milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit datelor din raportul de activitate prezentat în cadrul ședinței Colegiului CNA, în această perioadă au mai fost documentate 447 de infracțiuni de corupție, iar 500 de persoane au fost recunoscute ca suspecte.

Pe componenta de recuperare a activelor provenite din infracțiuni, instanțele au confirmat sechestre aplicate anterior asupra unor bunuri în valoare de peste 221 de milioane de lei. Totodată, ARBI a emis 15 ordine de înghețare a bunurilor, cu o valoare totală de peste 22,7 milioane de lei.

CNA a raportat și activitățile desfășurate în domeniul prevenirii corupției. În primele șase luni ale anului, instituția a examinat 616 proiecte de acte normative, dintre care 538 au fost supuse expertizei anticorupție pentru identificarea riscurilor care ar putea favoriza actele de corupție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025