În continuare sunt necesare eforturi în procesul de pregătire pentru aderarea la UE, comisar european

În ultimii doi ani, Republica Moldova s-a confruntat cu numeroase provocări. Întâi a fost criza comună – pandemia COVID-19,  apoi a urmat războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, care a avut consecințe directe asupra Republicii Moldova. Chiar și așa, țara a făcut față acestor șocuri cumulative, aceste eforturi având loc în paralel cu reformele ambițioase. Declarațiile aparțin comisarului european pentru economie, Paolo Gentiloni, care efectuează o vizită la Chișinău. În continuare, spune comisarul, sunt necesare eforturi în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă la Guvern, Paolo Gentiloni a declarat că, împreună cu premierul Dorin Recean, au discutat situația actuală, dar și care sunt următorii pași în relația cu Uniunea Europeană. Pe fundalul multiplelor crize, Republica Moldova a reușit să facă față șocurilor, iar UE este mândră că a putut să aibă o contribuție în abordarea șocurilor cumulative. Anul trecut și anul acesta, UE a acordat 295 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară. Și Republica Moldova a făcut eforturi să facă progrese în reformele ambițioase legate de această asistență.

Paolo Gentiloni spune că, împreună cu autoritățile de la Chișinău, s-a convenit asupra unor acțiuni legate de asistența macrofinanciară. Sunt condiții importante pentru procesul de pregătire pentru aderarea la UE. „O parte din aceste condiționalități au fost deja îndeplinite. Altele mai necesită angajament adițional și așteptăm acțiuni rapide. Acest fapt va permite debursarea celei de-a doua tranșe din cele 145 de milioane. A doua tranșă ar urma să fie debursată până la sfârșitul acestui an”, a pecizat comisarul european.

Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că la întrevedere s-a discutat progresul în îndeplinirea celor nouă condiționalități, fiind subliniat faptul că autoritățile au reușit să realizeze trei din ele. Șeful executivului a mai spus că s-au mai discutat aspecte legate de comerț și exporturi pe piața Uniunii Europene, precum și oportunitățile legate de reducerea tarifului de roaming, fapt ce ar reprezenta un impus și pentru comerț.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

În continuare sunt necesare eforturi în procesul de pregătire pentru aderarea la UE, comisar european

În ultimii doi ani, Republica Moldova s-a confruntat cu numeroase provocări. Întâi a fost criza comună – pandemia COVID-19,  apoi a urmat războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, care a avut consecințe directe asupra Republicii Moldova. Chiar și așa, țara a făcut față acestor șocuri cumulative, aceste eforturi având loc în paralel cu reformele ambițioase. Declarațiile aparțin comisarului european pentru economie, Paolo Gentiloni, care efectuează o vizită la Chișinău. În continuare, spune comisarul, sunt necesare eforturi în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă la Guvern, Paolo Gentiloni a declarat că, împreună cu premierul Dorin Recean, au discutat situația actuală, dar și care sunt următorii pași în relația cu Uniunea Europeană. Pe fundalul multiplelor crize, Republica Moldova a reușit să facă față șocurilor, iar UE este mândră că a putut să aibă o contribuție în abordarea șocurilor cumulative. Anul trecut și anul acesta, UE a acordat 295 de milioane de euro sub formă de asistență macrofinanciară. Și Republica Moldova a făcut eforturi să facă progrese în reformele ambițioase legate de această asistență.

Paolo Gentiloni spune că, împreună cu autoritățile de la Chișinău, s-a convenit asupra unor acțiuni legate de asistența macrofinanciară. Sunt condiții importante pentru procesul de pregătire pentru aderarea la UE. „O parte din aceste condiționalități au fost deja îndeplinite. Altele mai necesită angajament adițional și așteptăm acțiuni rapide. Acest fapt va permite debursarea celei de-a doua tranșe din cele 145 de milioane. A doua tranșă ar urma să fie debursată până la sfârșitul acestui an”, a pecizat comisarul european.

Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că la întrevedere s-a discutat progresul în îndeplinirea celor nouă condiționalități, fiind subliniat faptul că autoritățile au reușit să realizeze trei din ele. Șeful executivului a mai spus că s-au mai discutat aspecte legate de comerț și exporturi pe piața Uniunii Europene, precum și oportunitățile legate de reducerea tarifului de roaming, fapt ce ar reprezenta un impus și pentru comerț.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025