ÎMM, interesate de componenta de granturi a proiectului BM PAC II

Primele 10 întreprinderi mici şi mijlocii din Moldova au depus cereri privind obţinerea granturilor din subcomponenta de cofinanţare pentru ÎMM, prevăzută în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Ameliorarea Competitivității II”( PAC II), transmite IPN.

Directorul executiv al Unității pentru implementarea proiectului Aurel Casian a menționat într-un interviu că deși de la lansarea componentei de cofinanțare a trecut puțin timp (circa 2 luni) ÎMM au reușit să prezinte primele proiecte pentru a benefica de granturi în implementarea acestora.

„Sunt proiecte foarte interesante, originale, echipa noastră se află în prezent în proces de evaluare a proiectelor prezentate. Un proiect a fost preliminar aprobat. Este prezentat de o întreprindere din Bălți din domeniul electronic care exportă produse în Germania și România. Sperăm, că în curând vor aprobate primele granturi”,  a specificat Casian.

Valoarea subcomponentei de granturi de cofinanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Moldova este de 3 mln dolari. Prin aceste granturi BM va acoperi 50 la sută din costul serviciilor de consultanță pentru activități de sporire a competitivității și exportului, accesate de ÎMM, dar nu mai mult de 200 mii lei pentru un beneficiar.

Casian a reamintit, că sunt cofinanțate serviciile pentru îmbunătățirea produselor livrate pe piață, efectuarea unor studii în acest sens, pentru crearea produselor noi, optimizarea proceselor interioare la întreprinderi, inclusiv a costurilor de producție, identificarea clienților și piețelor noi, îmbunătățirea imaginii companiei, certificarea sistemelor de management .

Prioritate în obținerea granturilor se acordă proiectelor, propuse de întreprinderile exportatoare sau situate pe lanțul valoric orientat la export din patru sectoare: produse alimentare și băuturi, fabricarea produselor electronice și mecanice, textile și tehnologii informaționale, dar și din alte sectoare ale economiei.

„Presupunem că până în 2019, perioadă în care va fi implementat proiectul PAC II, să ajungem la 250 de ÎMM, beneficiare de granturi”, a mai spus Casian.

Proiectul BM „Ameliorarea competitivității II(PAC II)” are un buget total de 45mln dolari, dintre care creditul Asociației Internaționale pentru Dezvoltare(IDA) 15mln dolari și creditul Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare (IBRD) – 30 mln dolari. Perioada de implementare a proiectului 2015-2019.

Are loc târgul cu produse naturale și autohtone ale producătorilor și meșterilor locali (24-26 iulie) /Aleea Mircea cel Bătrân / ora 08:00/.

Comisiile parlamentare se întrunesc în ședințe /Parlament /ora 08:30-09:30/.

Curtea de Conturi examinează raportul de audit asupra rapoartelor financiare ale Satul Palanca, raionul Ștefan Vodă /ccrm.md /ora 09:00/.

FIODOR GAGAUZ susține un briefing de presă cu genericul: „Declarație importantă privind situația din Găgăuzia și pașii următori” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube, Privesc.EU /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se convoacă ședință /ANRE /ora 10:00/.

Consiliul Superior al Magistraturii desfășoară conferința națională: „Consolidarea atractivității profesiei de judecător: măsuri imediate și soluții sustenabile” /Str. Vlaicu Pârcălab, 48 /ora 10:00/.

(NOU) Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei organizează un protest împotriva majorării tarifelor la gazele naturale /ANRE /ora 10:00/.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Reforma administrației publice locale și procesul de amalgamare – de la voluntar, la normativ”. Participanți: Dan Nicorici, director de programe, Centrul de Politici și Reforme, Oleg Ivancioglo, administratorul AO „Inițiativa pune umărul” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe www.ipn.md, FB.com/ipn.md, YouTube /ora 11:00/.

Parlamentul se convoacă în ședință plenară /ora 11:00/.

Comunitatea Evreiască din Moldova organizează ceremonia de comemorare a 85 de ani de la înființarea Ghetoului din Chișinău /Monumentul Victimelor Ghetoului, strada Ierusalim /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 14:00/.

Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare se întrunește în ședință /ANACEC, Șoseaua Hâncești, 38A /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

ÎMM, interesate de componenta de granturi a proiectului BM PAC II

Primele 10 întreprinderi mici şi mijlocii din Moldova au depus cereri privind obţinerea granturilor din subcomponenta de cofinanţare pentru ÎMM, prevăzută în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Ameliorarea Competitivității II”( PAC II), transmite IPN.

Directorul executiv al Unității pentru implementarea proiectului Aurel Casian a menționat într-un interviu că deși de la lansarea componentei de cofinanțare a trecut puțin timp (circa 2 luni) ÎMM au reușit să prezinte primele proiecte pentru a benefica de granturi în implementarea acestora.

„Sunt proiecte foarte interesante, originale, echipa noastră se află în prezent în proces de evaluare a proiectelor prezentate. Un proiect a fost preliminar aprobat. Este prezentat de o întreprindere din Bălți din domeniul electronic care exportă produse în Germania și România. Sperăm, că în curând vor aprobate primele granturi”,  a specificat Casian.

Valoarea subcomponentei de granturi de cofinanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii din Moldova este de 3 mln dolari. Prin aceste granturi BM va acoperi 50 la sută din costul serviciilor de consultanță pentru activități de sporire a competitivității și exportului, accesate de ÎMM, dar nu mai mult de 200 mii lei pentru un beneficiar.

Casian a reamintit, că sunt cofinanțate serviciile pentru îmbunătățirea produselor livrate pe piață, efectuarea unor studii în acest sens, pentru crearea produselor noi, optimizarea proceselor interioare la întreprinderi, inclusiv a costurilor de producție, identificarea clienților și piețelor noi, îmbunătățirea imaginii companiei, certificarea sistemelor de management .

Prioritate în obținerea granturilor se acordă proiectelor, propuse de întreprinderile exportatoare sau situate pe lanțul valoric orientat la export din patru sectoare: produse alimentare și băuturi, fabricarea produselor electronice și mecanice, textile și tehnologii informaționale, dar și din alte sectoare ale economiei.

„Presupunem că până în 2019, perioadă în care va fi implementat proiectul PAC II, să ajungem la 250 de ÎMM, beneficiare de granturi”, a mai spus Casian.

Proiectul BM „Ameliorarea competitivității II(PAC II)” are un buget total de 45mln dolari, dintre care creditul Asociației Internaționale pentru Dezvoltare(IDA) 15mln dolari și creditul Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare (IBRD) – 30 mln dolari. Perioada de implementare a proiectului 2015-2019.

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.

Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.

Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.

Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.

Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025