Igor Boţan: Ori devenim cetăţeni, ori vom deveni material uman rezidual

Soluţiile pentru criza în care se află Republica Moldova sunt în Constituţie, dar cea mai bună soluţie ar fi alegerile anticipate. Această opinie a fost exprimată de către Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, în cadrul dezbaterilor publice cu tema „Funcţia de premier în calitate de măr al discordiei. De ce?”, ediţia XLVIII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Potrivit expertului permanent al proiectului, ca să înţelegem ce urmează, trebuie să înţelegem de ce politicienii au declanşat această criză guvernamentală şi atunci lucrurile vor deveni clare. „Aceşti politicieni au declanşat criza nu pentru a merge în alegeri anticipate, dar pentru a aranja lucrurile astfel încât cei despre care se spune că deţin controlul asupra a tot în această ţară, să poată profita. Ceea ce prevede Constituţia, probabil, va fi ignorat”, a continuat Boţan.

Igor Boţan consideră că cea mai bună soluţie din criza actuală sunt alegerile anticipate. „Nu mă tem că va câştiga o forţă politică sau alta. Eu sper că această criza prin care trece Republica Moldova este o lecţie foarte bună pentru cetăţeni. Ori devenim cetăţeni ai acestei ţări, ne dăm interesul pentru treburile publice, reacţionăm, intervenim astfel încât clasa politică să nu iasă din albia cuvenită, trasată de Constituţie, ori vom merge din criză în criză şi vom avea drama că cele mai bune minţi pleacă din ţara aceasta. Ce rămâne în Moldova? Rămâne doar material uman rezidual pentru că cei buni şi calificaţi îşi vor face bagajele şi vor pleca din ţara aceasta”, este de părere expertul proiectului.

Potrivit lui, actualii politicieni discreditează tot ceea ce înseamnă integrare europeană. „Astăzi avem o situaţia inedită când şefii partidelor îi dau din deget şefului statului. Preşedintele Timofti ar trebui să aibă mâinile dezlegate, dar nu să fie ameninţat. Modul în care s-a procedat faţă de şeful statului este o palmă dată fiecărui cetăţean al acestui stat. Şi aceşti oameni vor să ne spună ca vor sa numească un premier care sa scoată ţara din impas?”, a spus Igor Boţan.

Întrebat de ce liderii de partide câştigătoare în alegeri nu sunt înaintaţi în funcţia de premier, Igor Boţan a menţionat că cei care au fost numiţi în fruntea Guvernului au fost daţi afară „pentru suspiciuni de corupţie”. „Se numesc în funcţia de prim-ministru oamenii care au cel mai mare rating de încredere în ochii populaţiei. La noi, cetăţenii cu cel mai mare anti-rating se ambiţionează să devină prim-miniştri. Pentru ce? Putem ghici – să ai în spate un media holding, îl poţi pune să funcţioneze astfel ca anti-ratingul să-l transformi în rating. Într-o lună-două îşi închide toţi inamicii şi poate organiza un show mediatic că aceasta este lupta cu corupţia”, s-a exprimat Boţan.

Dezbaterile publice cu tema:„Funcţia de premier în calitate de măr al discordiei. De ce?” sunt ediţia XLVIII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de Fundaţia Hanns Seidel.

igor botan despre criza.mp3

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Igor Boţan: Ori devenim cetăţeni, ori vom deveni material uman rezidual

Soluţiile pentru criza în care se află Republica Moldova sunt în Constituţie, dar cea mai bună soluţie ar fi alegerile anticipate. Această opinie a fost exprimată de către Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, în cadrul dezbaterilor publice cu tema „Funcţia de premier în calitate de măr al discordiei. De ce?”, ediţia XLVIII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.

Potrivit expertului permanent al proiectului, ca să înţelegem ce urmează, trebuie să înţelegem de ce politicienii au declanşat această criză guvernamentală şi atunci lucrurile vor deveni clare. „Aceşti politicieni au declanşat criza nu pentru a merge în alegeri anticipate, dar pentru a aranja lucrurile astfel încât cei despre care se spune că deţin controlul asupra a tot în această ţară, să poată profita. Ceea ce prevede Constituţia, probabil, va fi ignorat”, a continuat Boţan.

Igor Boţan consideră că cea mai bună soluţie din criza actuală sunt alegerile anticipate. „Nu mă tem că va câştiga o forţă politică sau alta. Eu sper că această criza prin care trece Republica Moldova este o lecţie foarte bună pentru cetăţeni. Ori devenim cetăţeni ai acestei ţări, ne dăm interesul pentru treburile publice, reacţionăm, intervenim astfel încât clasa politică să nu iasă din albia cuvenită, trasată de Constituţie, ori vom merge din criză în criză şi vom avea drama că cele mai bune minţi pleacă din ţara aceasta. Ce rămâne în Moldova? Rămâne doar material uman rezidual pentru că cei buni şi calificaţi îşi vor face bagajele şi vor pleca din ţara aceasta”, este de părere expertul proiectului.

Potrivit lui, actualii politicieni discreditează tot ceea ce înseamnă integrare europeană. „Astăzi avem o situaţia inedită când şefii partidelor îi dau din deget şefului statului. Preşedintele Timofti ar trebui să aibă mâinile dezlegate, dar nu să fie ameninţat. Modul în care s-a procedat faţă de şeful statului este o palmă dată fiecărui cetăţean al acestui stat. Şi aceşti oameni vor să ne spună ca vor sa numească un premier care sa scoată ţara din impas?”, a spus Igor Boţan.

Întrebat de ce liderii de partide câştigătoare în alegeri nu sunt înaintaţi în funcţia de premier, Igor Boţan a menţionat că cei care au fost numiţi în fruntea Guvernului au fost daţi afară „pentru suspiciuni de corupţie”. „Se numesc în funcţia de prim-ministru oamenii care au cel mai mare rating de încredere în ochii populaţiei. La noi, cetăţenii cu cel mai mare anti-rating se ambiţionează să devină prim-miniştri. Pentru ce? Putem ghici – să ai în spate un media holding, îl poţi pune să funcţioneze astfel ca anti-ratingul să-l transformi în rating. Într-o lună-două îşi închide toţi inamicii şi poate organiza un show mediatic că aceasta este lupta cu corupţia”, s-a exprimat Boţan.

Dezbaterile publice cu tema:„Funcţia de premier în calitate de măr al discordiei. De ce?” sunt ediţia XLVIII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de Fundaţia Hanns Seidel.

igor botan despre criza.mp3

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025