Fără salarii și cu notificări de concediere. Pensionarii, eliberați la Basarabeasca

Peste 160 de angajați aflați la vârsta de pensionare vor fi concediați de la nodul feroviar Basarabeasca. Potrivit Comitetului sindical de la Basarabeasca, decizia vine de la conducerea centrală a Căilor Ferate din Moldova și va intra în vigoare din 22 aprilie, transmite IPN.

„Nu este o concediere propriu-zisă, ci o încheiere a contractului la împlinirea vârstei de pensionare, conform Codului Muncii”, a declarat reprezentantul comitetului sindical local, Iurie Uzun. Acesta susține că toți cei 165 de angajați vizați au fost deja notificați oficial.

Pe fundalul disponibilizărilor, Uzun vorbește despre lipsa acută a salariilor și condițiile tot mai dificile în care muncesc feroviarii. „În ultima jumătate de an, oamenii au uitat ce înseamnă bani”, afirmă reprezentantul sindical, explicând că mulți angajați au ajuns să depindă de sprijinul familiilor, pentru a-și cumpăra mâncare sau să-și achite datoriile.

Situația coincide cu schimbări în structura de conducere a CFM și cu o nouă rundă de reorganizări în rețea. Unele stații sunt închise, iar diviziile interne sunt comasate. Potrivit lui Iurie Uzun, se analizează câteva planuri de restructurare.

În ceea ce privește achitarea salariilor, Iurie Uzun afirmă că există restanțe din toamna trecută: „Au plătit ceva pentru august, apoi au urmat doar promisiuni”. Totodată, Uzun a anunțat proteste în perioada 11–25 aprilie, atât la Basarabeasca, cât și la alte noduri feroviare din Moldova: „Nemulțumiri s-au acumulat nu doar din cauza concedierilor, ci și a întârzierii salariilor și a lipsei de dialog cu autoritățile”.

Solicitați în nenumărate rânduri, reprezentanții Căilor Ferate din Moldova nu au oferit, până la momentul publicării materialului, un punct de vedere oficial privind această situație.




Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Fără salarii și cu notificări de concediere. Pensionarii, eliberați la Basarabeasca

Peste 160 de angajați aflați la vârsta de pensionare vor fi concediați de la nodul feroviar Basarabeasca. Potrivit Comitetului sindical de la Basarabeasca, decizia vine de la conducerea centrală a Căilor Ferate din Moldova și va intra în vigoare din 22 aprilie, transmite IPN.

„Nu este o concediere propriu-zisă, ci o încheiere a contractului la împlinirea vârstei de pensionare, conform Codului Muncii”, a declarat reprezentantul comitetului sindical local, Iurie Uzun. Acesta susține că toți cei 165 de angajați vizați au fost deja notificați oficial.

Pe fundalul disponibilizărilor, Uzun vorbește despre lipsa acută a salariilor și condițiile tot mai dificile în care muncesc feroviarii. „În ultima jumătate de an, oamenii au uitat ce înseamnă bani”, afirmă reprezentantul sindical, explicând că mulți angajați au ajuns să depindă de sprijinul familiilor, pentru a-și cumpăra mâncare sau să-și achite datoriile.

Situația coincide cu schimbări în structura de conducere a CFM și cu o nouă rundă de reorganizări în rețea. Unele stații sunt închise, iar diviziile interne sunt comasate. Potrivit lui Iurie Uzun, se analizează câteva planuri de restructurare.

În ceea ce privește achitarea salariilor, Iurie Uzun afirmă că există restanțe din toamna trecută: „Au plătit ceva pentru august, apoi au urmat doar promisiuni”. Totodată, Uzun a anunțat proteste în perioada 11–25 aprilie, atât la Basarabeasca, cât și la alte noduri feroviare din Moldova: „Nemulțumiri s-au acumulat nu doar din cauza concedierilor, ci și a întârzierii salariilor și a lipsei de dialog cu autoritățile”.

Solicitați în nenumărate rânduri, reprezentanții Căilor Ferate din Moldova nu au oferit, până la momentul publicării materialului, un punct de vedere oficial privind această situație.




Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025