Circa 62 de mii de cazuri de încălcări ale prevederilor legale a protecţiei muncii au depistat pe parcursul anului 2005 angajaţii Inspecţiei Muncii

Circa 62 de mii de cazuri de încălcări ale prevederilor legale a protecţiei muncii au depistat pe parcursul anului 2005 angajaţii Inspecţiei Muncii. Utilizarea forţei de muncă fără întocmirea contractelor individuale de muncă, nerespectarea duratei timpului de muncă, neefectuarea plăţilor compensatorii, angajarea la un salariu mai mic decât prevede legislaţia, restanţe la plata salariilor pe un termen de 2 luni şi mai mult, utilizarea echipamentelor de muncă improvizate sunt doar câteva din încălcările, întâlnite frecvent la diferite întreprinderi, a declarat pentru agenţie Inspectorul General de Stat al Muncii, Dumitru Stăvilă. El spune că inspectorii au acţionat în deplină concordanţă cu legislaţia în vigoare şi au oprit activitatea a 733 de secţii, sectoare, echipamente tehnice, au întocmit circa 2400 de procese verbale cu privire la contravenţia administrativă, au sancţionat administrativ prin aplicarea amenzii 1268 de persoane. Astfel, spune Dumitru Stăvilă, valoarea totală a amenzilor aplicate este de circa 560 de mii de lei. Dumitru Stăvilă spune că inspectorii muncii stau la dispoziţia tuturor care atestă nereguli în instituţia, întreprinderea la care activează. În acest scop a fost deschisă o linie fierbinte. Formând numărul 499400 fiecare salariat poate spune despre neregulile atestate sau să ceară o consultaţie în ceea ce priveşte legislaţia muncii. În anul 2005 inspectorii muncii au verificat 6327 de întreprinderi de diferit mod de gestionare şi proprietate.

Вы используете модуль ADS Blocker .
IPN поддерживается от рекламы.
Поддержи свободную прессу!
Некоторые функции могут быть заблокированы, отключите модуль ADS Blocker .
Спасибо за понимание!
Команда IPN.

IPN LIVE