O dronă care a intrat în spațiul aerian al României a fost doborâtă de un avion F16

Sursa foto: mil.in.ua

Un avion F16 a Forțelor Aeriene Române aflat în misiune a doborât o dronă necunoscută care a pătruns în spațiul aerian al României. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan și confirmat ulterior de Ministerul Apărării de la București, transmite IPN.

Autoritățile române au anunțat că drona a fost detectată de radar la ora 9:39, la o distanță de 20 de kilometri de localitatea Sulina. Imediat au fost ridicate de la sol patru avioane de luptă pentru monitorizarea și urmărirea țintei. Angajarea și doborârea dronei a avut loc în jurul orei 11, în județul Buzău. Potrivit comunicatului Ministerul Apărării, drona a fost doborâtă cu o rachetă trasă de un avion F16, deasupra unei zone nelocuite, pentru a evita producerea de victime sau de pagube materiale.

Autoritățile române au închis temporar spațiul aerian al țării în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și Tulcea. Localnicii au fost atenționați prin serviciul RO-ALERT despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar Serviciul 112 a recepționat mai multe apeluri din zona vizată. Reprezentanții instituțiilor responsabile se află la locul incidentului, un teren agricol dintre Padina și Pogoarele, a anunțat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.

Banca Națională a Moldovei, în parteneriat cu Banca Franței și Banca Națională a României, va organiza la Chișinău cea de-a doua ediție a conferinței internaționale dedicate coordonării politicilor pentru convergența europeană. Evenimentul va reuni experți, decidenți și cercetători pentru a discuta provocările economice ale statelor aflate în proces de integrare în Uniunea Europeană, transmite IPN.

Potrivit BNM, discuțiile se vor concentra pe provocările cu care se confruntă statele candidate la UE în procesul de accelerare a integrării economice și financiare. Printre acestea se numără necesitatea mobilizării unor investiții importante, menținând în același timp stabilitatea prețurilor și predictibilitatea cursului de schimb.

Viceguvernatorul BNM, Mihnea Constantinescu, susține că integrarea europeană accelerată impune un ritm rapid al reformelor și investițiilor. Potrivit lui, conferința va facilita schimbul de experiență și prezentarea celor mai bune practici în acest domeniu.

Programul evenimentului va include paneluri de discuții, prezentări de cercetări și sesiuni dedicate politicilor financiare, cu accent pe experiența statelor din Europa de Est.

Conferința cu genericul „Fiscal space and monetary anchoring under accelerated integration” („Spațiul fiscal și ancorarea monetară în contextul integrării accelerate”) se va desfășura în perioada 1-2 octombrie, în format hibrid. Cercetătorii interesați să participe cu lucrări pot transmite propunerile până pe 16 august, la adresa [email protected].

0 FacebookTwitterPinterestEmail

O dronă care a intrat în spațiul aerian al României a fost doborâtă de un avion F16

Sursa foto: mil.in.ua

Un avion F16 a Forțelor Aeriene Române aflat în misiune a doborât o dronă necunoscută care a pătruns în spațiul aerian al României. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan și confirmat ulterior de Ministerul Apărării de la București, transmite IPN.

Autoritățile române au anunțat că drona a fost detectată de radar la ora 9:39, la o distanță de 20 de kilometri de localitatea Sulina. Imediat au fost ridicate de la sol patru avioane de luptă pentru monitorizarea și urmărirea țintei. Angajarea și doborârea dronei a avut loc în jurul orei 11, în județul Buzău. Potrivit comunicatului Ministerul Apărării, drona a fost doborâtă cu o rachetă trasă de un avion F16, deasupra unei zone nelocuite, pentru a evita producerea de victime sau de pagube materiale.

Autoritățile române au închis temporar spațiul aerian al țării în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și Tulcea. Localnicii au fost atenționați prin serviciul RO-ALERT despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar Serviciul 112 a recepționat mai multe apeluri din zona vizată. Reprezentanții instituțiilor responsabile se află la locul incidentului, un teren agricol dintre Padina și Pogoarele, a anunțat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.

Un incendiu a izbucnit vineri la un depozit frigorific de pe strada Petricani din capitală, iar pompierii au intervenit conform nivelului sporit de intervenție. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, flăcările au cuprins acoperișul clădirii, existând riscul propagării focului la construcțiile din apropiere, transmite IPN.

IGSU precizează că la fața locului au fost trimise mai multe echipe de intervenție, iar pentru coordonarea operațiunii a fost constituit Statul Major Operativ. Pompierii au constatat că ardea acoperișul depozitului frigorific, cu o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.

Pompierii au localizat incendiul la ora 11:33, la mai puțin de 20 de minute de la începerea intervenției, iar focul a fost stins complet la ora 11:40. La operațiune au participat 47 de salvatori și pompieri cu nouă autospeciale, inclusiv trei autoscări.

În urma incendiului nu au fost raportate victime. Circumstanțele și cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilite de specialiști.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025