Două treimi dintre locuitori din Bălți vor putea regla consumul de căldură din apartament

Două treimi dintre locuitorii municipiului Bălți vor putea regla consumul de energie termică la nivel de apartament, plătind pentru încălzire conform datelor înregistrate de contorul individual. Acest lucru va deveni posibil odată cu finalizarea proiectului care prevede instalarea punctelor termice individuale în 166 de blocuri locative și construirea rețelelor termice cu distribuție pe orizontală și alimentare cu apă caldă menajeră în 296 de blocuri. Stadiul implementării proiectului a fost examinat de ministrul energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei vizite de lucru la centrala electrică cu termoficare CET-Nord, transmite IPN.

Oficialul a fost informat că dezvoltatorii așteaptă o decizie a Consiliului municipal Bălți privind cooperarea cu întreprinderea de gestionare a fondului locativ. Subliniind importanța finalizării proiectului în termenul stabilit, Dorin Junghietu a spus că locuitorii municipiului vor beneficia direct de pe urma modernizării sistemelor de încălzire.

De asemenea, a afirmat că sistemele centralizate de încălzire sunt mai eficiente din punct de vedere economic decât cele individuale, în special atunci când funcționează pe bază de cogenerare, adică generează atât energie electrică, cât și termică. Se estimează că, odată cu schimbarea sistemelor interne de distribuție, va fi atins un nivel și mai ridicat de eficiență, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.

La CET-Nord, ministrul a avut o întâlnire cu echipa tehnică și a vizitat principalele instalații ale centralei. Conducerea întreprinderii a prezentat planurile strategice de modernizare a serviciului de termoficare, printre care se numără instalarea unui acumulator de energie termică cu o capacitate de 240 MW. Totodată, urmează să fie modernizate instalațiile de tratare a apei și să fie implementat sistemul SCADA pentru controlul distribuției agentului termic, precum și un software de modelare termohidraulică. Investiția, în valoare de 17 milioane de euro, este finanțată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Uniunea Europeană.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Două treimi dintre locuitori din Bălți vor putea regla consumul de căldură din apartament

Două treimi dintre locuitorii municipiului Bălți vor putea regla consumul de energie termică la nivel de apartament, plătind pentru încălzire conform datelor înregistrate de contorul individual. Acest lucru va deveni posibil odată cu finalizarea proiectului care prevede instalarea punctelor termice individuale în 166 de blocuri locative și construirea rețelelor termice cu distribuție pe orizontală și alimentare cu apă caldă menajeră în 296 de blocuri. Stadiul implementării proiectului a fost examinat de ministrul energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei vizite de lucru la centrala electrică cu termoficare CET-Nord, transmite IPN.

Oficialul a fost informat că dezvoltatorii așteaptă o decizie a Consiliului municipal Bălți privind cooperarea cu întreprinderea de gestionare a fondului locativ. Subliniind importanța finalizării proiectului în termenul stabilit, Dorin Junghietu a spus că locuitorii municipiului vor beneficia direct de pe urma modernizării sistemelor de încălzire.

De asemenea, a afirmat că sistemele centralizate de încălzire sunt mai eficiente din punct de vedere economic decât cele individuale, în special atunci când funcționează pe bază de cogenerare, adică generează atât energie electrică, cât și termică. Se estimează că, odată cu schimbarea sistemelor interne de distribuție, va fi atins un nivel și mai ridicat de eficiență, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.

La CET-Nord, ministrul a avut o întâlnire cu echipa tehnică și a vizitat principalele instalații ale centralei. Conducerea întreprinderii a prezentat planurile strategice de modernizare a serviciului de termoficare, printre care se numără instalarea unui acumulator de energie termică cu o capacitate de 240 MW. Totodată, urmează să fie modernizate instalațiile de tratare a apei și să fie implementat sistemul SCADA pentru controlul distribuției agentului termic, precum și un software de modelare termohidraulică. Investiția, în valoare de 17 milioane de euro, este finanțată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Uniunea Europeană.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025