Două persoane au decedat într-un accident rutier noaptea trecută

Un bărbat şi o femeie, de 78 şi 69 de ani, au decedat într-un accident rutier produs  noaptea trecută, 20 mai, în raionul Floreşti, lângă satul Domulgeni, la ora 01.30, transmite IPN.

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Floreşti au comunicat că deocamdată nu este pronunţată cauza accidentului, dar cel mai probabil şoferul a adormit la volan şi maşina s-a ciocnit cu un alt vehicul.

Şoferul celuilalt automobil a suferit răni uşoare.

Republica Moldova urmează să implementeze încă 40 de măsuri din Agenda de reforme 2025-2027, în al doilea semestru al anului. Următoarea etapă a reformelor și valorificarea sprijinului oferit de UE au fost discutate de premierul Vasile Tofan cu directorul general pentru extindere și vecinătatea estică al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, transmite IPN.

Premierul Vasile Tofan a declarat că obiectivul noului Guvern este relansarea economiei prin stimularea investițiilor, valorificarea eficientă a oportunităților oferite de Planul de creștere și accelerarea reformelor. Acestea ar urma să contribuie la dezvoltarea economică și integrarea Republicii Moldova în UE.

În același timp, un alt subiect al discuțiilor l-a constituit implementarea Agendei de reforme 2025-2027 și pregătirea următoarei etape de realizare a angajamentelor asumate. În prezent, Moldova a realizat 95% din acțiunile prevăzute în agendă, cel mai ridicat nivel dintre statele candidate la aderare.

La finalul întrevederii, cei doi oficiali și-au reafirmat angajamentul de a menține ritmul reformelor și de a valorifica pe deplin sprijinul oferit de UE pentru modernizarea economiei și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.

În cazul unei evaluări pozitive din partea Comisiei Europene, Republica Moldova va beneficia în luna septembrie de o nouă tranșă în valoare de 157 de milioane de euro din Planul de creștere.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Două persoane au decedat într-un accident rutier noaptea trecută

Un bărbat şi o femeie, de 78 şi 69 de ani, au decedat într-un accident rutier produs  noaptea trecută, 20 mai, în raionul Floreşti, lângă satul Domulgeni, la ora 01.30, transmite IPN.

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Floreşti au comunicat că deocamdată nu este pronunţată cauza accidentului, dar cel mai probabil şoferul a adormit la volan şi maşina s-a ciocnit cu un alt vehicul.

Şoferul celuilalt automobil a suferit răni uşoare.

Din 1 septembrie, elevii claselor a IV-a vor fi evaluați la Limba și literatura română și Matematică prin note, și nu prin calificative, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Prevederea se regăsește în noua Metodologie de evaluare în învățământul primar, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării, transmite IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a declarat că noua metodologie propune un sistem de evaluare mai clar, mai coerent și mai apropiat de nevoile reale ale elevilor și profesorilor. Valentina Olaru a subliniat că această schimbare facilitează tranziția către gimnaziu, unde evaluarea se face exclusiv prin notare.

Aprobarea metodologiei a fost precedată de un proces de pilotare desfășurat pe parcursul precedentului an școlar. Evaluarea prin note a fost testată în 268 de instituții de învățământ cu predare în limbile română și rusă.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025