Președintele american Donald Trump și omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, vor prezida un summit pentru pace în Gaza. Întâlnirea va avea loc luni după-amiază, 13 octombrie, în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, de la Marea Roșie, cu participarea liderilor din peste 20 de țări, transmite IPN.
Citând surse din președinția egipteană, The Guardian scrie că summitul are ca scop „încetarea războiului din Fâșia Gaza, consolidarea eforturilor de a obține pace și stabilitate în Orientul Mijlociu și deschiderea unei noi ere de securitate și stabilitate regională”.
Secretarul general al ONU, António Guterres, premierul britanic Keir Starmer, prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, precum și premierul Spaniei, Pedro Sánchez, și-au confirmat participarea. Președintele Franței, Emmanuel Macron, va fi, de asemenea, prezent.
Deocamdată nu este clar dacă premierul israelian Benjamin Netanyahu va participa la summit, în timp ce conducerea Mișcării de Rezistență Islamică Hamas a anunțat că nu va lua parte.
Summitul este organizat în urma unui acord de încetare a focului și de schimb de prizonieri între Israel și Hamas, încheiat după negocieri intense desfășurate în ultimele zile tot la Sharm el-Sheikh. Războiul a izbucnit după atacul lansat de Hamas în Israel, la 7 octombrie 2023, în urma căruia au fost uciși aproximativ 1 200 de oameni, iar alți peste 250 au fost luați ostatici. În atacurile ulterioare ale Israelului asupra Fâșiei Gaza, peste 67 de mii de palestinieni, majoritatea civili, și-au pierdut viața.
Negocierile, mediate de Egipt, Qatar și Turcia, cu implicarea emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, au dus la grăbirea armistițiului și la creșterea ulterioară a ajutorului umanitar pentru populația din Gaza.
Pentru mulți locuitori ai Fâșiei Gaza, însă, nu mai există nicio casă la care să se întoarcă, deoarece bombardamentele intense din ultimii doi ani le-au transformat cartierele în ruine, notează The Guardian.