Despre alegeri pe vremuri de imobilitate, întorlocarea social-democrată a socialiștilor și democraților și cetățenia română

Principalul din fluxul IPN din 16 martie 2020

„Unirea” și Unitatea care au mers în alt PAS

După ce mandatul din circumscripția nr.38 a fost câștigat de socialistul Ștefan Gațcan cu 5 539 de voturi, IPN notează că în alte circumstanțe politice, ordinea putea fi un pic alta: Locul I ar fi fost luat cu 6692 de voturi: 4 554 de voturi (candidatul PAS) + 1792 voturi (Grigore Cobzac, candidat indepedent) + 346 de voturi (Dorin Chirtoacă, candidatul Blocului electoral Unirea. Diferența dintre locul I și locul II putea fi 1153 de voturi.

De-ar fi vaca cu lapte

Premierul Ion Chicu va convoca Comisia Situații Excepționale pentru a examina oportunitatea instituirii stării de urgență, având în vedere situația epidemiologică din țară. Președintele s-a adresat poporului: „să nu lăsam panica să ne controleze instinctele”. Inspectoratul General al Poliției a aplicat primele sancţiuni pentru punerea în pericol a sănătății cetățenilor și împiedicarea activității autorităților în vederea profilaxiei contra virusului COVID-19. Numărul total al cazurilor confirmate a ajuns la 29.

Bate fierul cât e cald!

Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat au semnat acordul de creare a Coaliţiei „Platforma Social-Democrată pentru Moldova” în Parlamentul Republicii Moldova. De la PD, în guvern au fost numiți: Cristina Lesnic, vicepremier pentru reintegrare; Oleg Țulea, ministru al afacerilor externe și integrării europene; Alexandru Pânzari,  ministru al apărării; Igor Șarov, ministru al educației, culturii și cercetării; Sergiu Railean, ministru al economie și infrastructurii.

Cetățenia, amânată pentru vremuri mai sănătoase

Ambasada României în Republica Moldova informează că a anulat, începând cu data de 16 martie, programările pentru prestarea de servicii consulare (exceptând urgențe, gen decese, accidente, acte solicitate de autoritățile locale în contextul pandemiei etc.). Măsura vine în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Măsurile se referă la serviciile consulare acordate la Ambasada României la Chișinău, Consulatul general al României la Bălți, Consulatul general al României la Cahul și Biroul consular de la Ungheni.

Vă rugăm să urmăriți conferințele de presă on-line

În legătură cu situația epidemiologică și în scopul asigurării condițiilor pentru nerăspândirea Coronavirusului COVID-19, Agenția de presă IPN anunță modificarea regimului de activitate a Sălii pentru conferințe de presă.

Amănunte pe IPN!
 

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în ședință /CSM /ora 09:30/.

Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește înședință /Parlament, Sala Europa /ora 10:00/.

Consiliul municipal Chișinău se convoacă în ședința extraordinară /Primăria Chișinău /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează evenimentul de totalizare a campaniei „Matematica de la egal la egal” /UPSC „Ion Creangă” /ora 10:00/.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește în ședință /ANRE /ora 10:00/.

Parlamentul se întrunește ședință plenară, la care premierul desemnat, Vasile Tofan, prezintă Programul de activitate al Guvernului și solicită votul de încredere pentru noul cabinet de miniștri ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Despre alegeri pe vremuri de imobilitate, întorlocarea social-democrată a socialiștilor și democraților și cetățenia română

Principalul din fluxul IPN din 16 martie 2020

„Unirea” și Unitatea care au mers în alt PAS

După ce mandatul din circumscripția nr.38 a fost câștigat de socialistul Ștefan Gațcan cu 5 539 de voturi, IPN notează că în alte circumstanțe politice, ordinea putea fi un pic alta: Locul I ar fi fost luat cu 6692 de voturi: 4 554 de voturi (candidatul PAS) + 1792 voturi (Grigore Cobzac, candidat indepedent) + 346 de voturi (Dorin Chirtoacă, candidatul Blocului electoral Unirea. Diferența dintre locul I și locul II putea fi 1153 de voturi.

De-ar fi vaca cu lapte

Premierul Ion Chicu va convoca Comisia Situații Excepționale pentru a examina oportunitatea instituirii stării de urgență, având în vedere situația epidemiologică din țară. Președintele s-a adresat poporului: „să nu lăsam panica să ne controleze instinctele”. Inspectoratul General al Poliției a aplicat primele sancţiuni pentru punerea în pericol a sănătății cetățenilor și împiedicarea activității autorităților în vederea profilaxiei contra virusului COVID-19. Numărul total al cazurilor confirmate a ajuns la 29.

Bate fierul cât e cald!

Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat au semnat acordul de creare a Coaliţiei „Platforma Social-Democrată pentru Moldova” în Parlamentul Republicii Moldova. De la PD, în guvern au fost numiți: Cristina Lesnic, vicepremier pentru reintegrare; Oleg Țulea, ministru al afacerilor externe și integrării europene; Alexandru Pânzari,  ministru al apărării; Igor Șarov, ministru al educației, culturii și cercetării; Sergiu Railean, ministru al economie și infrastructurii.

Cetățenia, amânată pentru vremuri mai sănătoase

Ambasada României în Republica Moldova informează că a anulat, începând cu data de 16 martie, programările pentru prestarea de servicii consulare (exceptând urgențe, gen decese, accidente, acte solicitate de autoritățile locale în contextul pandemiei etc.). Măsura vine în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Măsurile se referă la serviciile consulare acordate la Ambasada României la Chișinău, Consulatul general al României la Bălți, Consulatul general al României la Cahul și Biroul consular de la Ungheni.

Vă rugăm să urmăriți conferințele de presă on-line

În legătură cu situația epidemiologică și în scopul asigurării condițiilor pentru nerăspândirea Coronavirusului COVID-19, Agenția de presă IPN anunță modificarea regimului de activitate a Sălii pentru conferințe de presă.

Amănunte pe IPN!
 

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg teritoriul țării. Documentul are drept obiectiv „avansarea pașnică și ireversibilă a reintegrării țării”, prin consolidarea suveranității și integrității teritoriale, transmite IPN.

Documentul include operaționalizarea, din 1 ianuarie 2027, a Fondului de convergență, destinat finanțării proiectelor în domenii precum educația, sănătatea, infrastructura locală, apa și sanitația, serviciile sociale, cultura și conectivitatea.

Programul prevede și extinderea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la documente emise de autoritățile constituționale, servicii medicale, prestații sociale, programe de ocupare și alte servicii publice. Totodată, sunt incluse măsuri pentru protejarea drepturilor fundamentale, inclusiv libera circulație, dreptul la proprietate, educația în limba română și libertatea de exprimare.

În domeniul securității, programul prevede menținerea dialogului pentru soluționarea problemelor cetățenilor și monitorizarea permanentă a situației din Zona de Securitate. Documentul mai propune transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă internațională și continuarea demersurilor pentru retragerea trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, integrarea europeană va fi principalul instrument de modernizare și apropiere a întregului teritoriu al țării de standardele Uniunii Europene, inclusiv prin pregătirea aplicării legislației europene în regiunea transnistreană.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025