CSS a venit cu solicitări către Procuratura Generală

Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a venit cu mai multe solicitări către Procuratura Generală. Mai exact, instituției i s-a cerut să investigheze cazurile de utilizare a companiilor din sectorul de asigurări și a conturilor bancare ale acestora în activități de creditare și procese de privatizare ale activelor statului conectate la grupuri de interese și implicate în alte fraude investigate. De asemenea, să investigheze deciziile Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) care au dus la gestionarea ineficientă a activelor unor companii de asigurări și tranzacțiile suspecte ale companiei Moldasig pe toată perioada, inclusiv 2008-2014. Despre aceasta a comunicat președintele țării, Maia Sandu, după ce a convocat Consiliul Suprem de Securitate, transmite IPN.

„Am discutat mai multe ore despre problemele din sectorul asigurărilor. Schemele puse la cale de anumite grupuri de interese, controlate de Plahotniuc, Șor și Platon, care se derulează de mai mulți ani, pun în pericol banii cetățenilor, creează riscuri majore pentru sectorul asigurărilor, dar și pentru bugetul statului. Unele din aceste scheme au fost posibile din cauza deciziilor proaste ale instituțiilor de reglementare, altele – din cauza deciziilor dubioase ale judecătorilor. În lipsa unor acțiuni prompte din partea organelor de drept în cazul actelor de corupție, dar și a inacțiunii Parlamentului în raport cu membrii Consiliului CNPF, atacurile raider continuă”, a scris pe pagina sa de Facebook președinta.

Maia Sandu a adăugat că în cadrul ședinței a fost abordat și subiectul ce ține de exportul grâului. Președinta a cerut extinderea restricției la exportul grâului din rezerva de stat, „pentru a nu admite creșterea prețurilor la produse de panificație pentru categoriile de cetățeni cu venituri mici”.

Anterior, Guvernul a interzis exportul de grâu din rezerva de stat, până pe 12 aprilie inclusiv. Decizia a fost luată unanim de Cabinetul de Miniștri, în seara zilei de 30 martie. Mai devreme, în aceeași zi, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), Maia Sandu a solicitat Guvernului să impună restricții temporare privind exportul de grâu din rezervele de stat. Maia Sandu a invocat atunci eventualele riscuri ce țin de secetă și influențarea securității alimentare, precum și eventualitatea creșterii prețurilor la produsele de panificație.

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua joi prima sa vizită oficială peste hotare de la preluarea mandatului. Premierul va merge în România, unde va fi primit la Palatul Victoria de omologul său interimar, Ilie Bolojan, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali vor discuta despre proiecte strategice de interes comun, cu impact direct asupra cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiune. Întrevederea va fi urmată de declarații de presă.

În cadrul vizitei, Vasile Tofan se va întâlni și cu președintele României, Nicușor Dan, precum și cu reprezentanții conducerii Parlamentului de la București. De asemenea, premierul va avea o discuție cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe atragerea investițiilor și sprijinirea mediului de afaceri.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

CSS a venit cu solicitări către Procuratura Generală

Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a venit cu mai multe solicitări către Procuratura Generală. Mai exact, instituției i s-a cerut să investigheze cazurile de utilizare a companiilor din sectorul de asigurări și a conturilor bancare ale acestora în activități de creditare și procese de privatizare ale activelor statului conectate la grupuri de interese și implicate în alte fraude investigate. De asemenea, să investigheze deciziile Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) care au dus la gestionarea ineficientă a activelor unor companii de asigurări și tranzacțiile suspecte ale companiei Moldasig pe toată perioada, inclusiv 2008-2014. Despre aceasta a comunicat președintele țării, Maia Sandu, după ce a convocat Consiliul Suprem de Securitate, transmite IPN.

„Am discutat mai multe ore despre problemele din sectorul asigurărilor. Schemele puse la cale de anumite grupuri de interese, controlate de Plahotniuc, Șor și Platon, care se derulează de mai mulți ani, pun în pericol banii cetățenilor, creează riscuri majore pentru sectorul asigurărilor, dar și pentru bugetul statului. Unele din aceste scheme au fost posibile din cauza deciziilor proaste ale instituțiilor de reglementare, altele – din cauza deciziilor dubioase ale judecătorilor. În lipsa unor acțiuni prompte din partea organelor de drept în cazul actelor de corupție, dar și a inacțiunii Parlamentului în raport cu membrii Consiliului CNPF, atacurile raider continuă”, a scris pe pagina sa de Facebook președinta.

Maia Sandu a adăugat că în cadrul ședinței a fost abordat și subiectul ce ține de exportul grâului. Președinta a cerut extinderea restricției la exportul grâului din rezerva de stat, „pentru a nu admite creșterea prețurilor la produse de panificație pentru categoriile de cetățeni cu venituri mici”.

Anterior, Guvernul a interzis exportul de grâu din rezerva de stat, până pe 12 aprilie inclusiv. Decizia a fost luată unanim de Cabinetul de Miniștri, în seara zilei de 30 martie. Mai devreme, în aceeași zi, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), Maia Sandu a solicitat Guvernului să impună restricții temporare privind exportul de grâu din rezervele de stat. Maia Sandu a invocat atunci eventualele riscuri ce țin de secetă și influențarea securității alimentare, precum și eventualitatea creșterii prețurilor la produsele de panificație.

Serviciul hidrometeorologic din regiunea transnistreană a instituit cod galben și cod portocaliu de pericol hidrologic pe Nistru, valabile în perioada 29 iulie-7 august, din cauza scăderii nivelului apei. Potrivit administrației de la Tiraspol, codul portocaliu indică „un risc sporit de producere a unor efecte cu impact semnificativ”, transmite corespondentul IPN din regiunea transnistreană.

Decizia vine după ce Chișinăul a prelungit până pe 31 iulie avertizarea hidrologică privind debitul redus al Nistrului și al altor râuri. Pe sectorul Naslavcea-Dubăsari este în vigoare codul galben, iar între Dubăsari și Tudora se menține codul portocaliu, unde scurgerea apei reprezintă doar 25-30% din media multianuală.

În contextul nivelului scăzut al Nistrului, Guvernul Republicii Moldova a instituit stare de alertă hidrologică pentru 30 de zile. Măsura permite intervenții rapide pentru gestionarea consumului de apă și protejarea surselor de alimentare, astfel încât apa potabilă pentru populație, instituțiile medicale și cele sociale să rămână prioritară.

Potrivit Ministerului Mediului, reducerea debitului Nistrului este cauzată de lipsa precipitațiilor și de condițiile hidrometeorologice nefavorabile, existând riscul afectării prizelor de captare și al alimentării cu apă în localitățile dependente de fluviu.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025