Control mai strict la utilizarea pesticidelor. Fermierii vor ține evidența exclusiv online

Fermierii vor fi obligați să utilizeze un sistem electronic pentru evidența tratamentelor fitosanitare, potrivit unui regulament aprobat astăzi de Guvern. Măsura are ca scop creșterea transparenței și a controlului asupra utilizării pesticidelor în agricultură, transmite IPN.

Potrivit autorităților, noul sistem de raportare va permite o monitorizare mai eficientă a aplicării tratamentelor, contribuind astfel la reducerea neconformităților.

Registrul electronic va cuprinde informații despre denumirea produsului, data și ora aplicării, doza utilizată, suprafața tratată, cultura vizată și stadiul de dezvoltare al plantei. Acesta va fi integrat în subsistemul Registrului de Stat Fitosanitar, parte a platformei e-ANSA.

Autoritățile și-au asumat responsabilitatea de a oferi suport tehnic și instruire tuturor utilizatorilor, pentru ca tranziția la noul sistem să se desfășoare în mod eficient. Perioada de adaptare a fost stabilită până la 1 ianuarie 2027.

Inspectorii de mediu au aplicat amenzi de peste 21 de mii de lei după ce au depistat mai multe încălcări în raionul Călărași. Printre acestea se numără transportarea fără acte a lemnului de foc, folosirea necorespunzătoare a bazinelor acvatice și răspândirea ambroziei, transmite IPN.

La intrarea în localitatea Temeleuți, inspectorii au oprit un tractor care transporta aproximativ 10 metri steri de lemn de foc. Verificările au arătat că lemnul provenea de pe teritoriul gestionat de Ocolul Silvic Păruceni din raionul Nisporeni, însă nu era însoțit de acte care să confirme proveniența legală. Pentru încălcare au fost sancționați atât șoferul, cât și pădurarul. Suma totală a amenzilor aplicate în acest caz a fost de 12 500 de lei.

De asemenea, inspectorii au verificat mai multe bazine acvatice din Călărași și au constatat încălcări ale regulilor de utilizare a resurselor de apă. În urma verificărilor, au fost întocmite patru procese-verbale, iar persoanele responsabile au fost amendate cu 6 400 de lei.

Totodată, au fost depistate patru terenuri pe care creștea ambrozie în intravilanul unor localități. Pentru încălcarea legislației care obligă proprietarii să distrugă planta invazivă au fost aplicate amenzi în valoare totală de 2 400 de lei.

Acest material jurnalistic a fost elaborat de către Agenția de Presă IPN, în cadrul Programului de granturi mici pentru mass-media „Jurnalism comunitar pentru un mediu sănătos și justiție verde”, desfășurat în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de AO EcoContact, cu suportul Suediei. Conținutul prezentului material jurnalistic constituie responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat opiniile EcoContact sau ale donatorului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Control mai strict la utilizarea pesticidelor. Fermierii vor ține evidența exclusiv online

Fermierii vor fi obligați să utilizeze un sistem electronic pentru evidența tratamentelor fitosanitare, potrivit unui regulament aprobat astăzi de Guvern. Măsura are ca scop creșterea transparenței și a controlului asupra utilizării pesticidelor în agricultură, transmite IPN.

Potrivit autorităților, noul sistem de raportare va permite o monitorizare mai eficientă a aplicării tratamentelor, contribuind astfel la reducerea neconformităților.

Registrul electronic va cuprinde informații despre denumirea produsului, data și ora aplicării, doza utilizată, suprafața tratată, cultura vizată și stadiul de dezvoltare al plantei. Acesta va fi integrat în subsistemul Registrului de Stat Fitosanitar, parte a platformei e-ANSA.

Autoritățile și-au asumat responsabilitatea de a oferi suport tehnic și instruire tuturor utilizatorilor, pentru ca tranziția la noul sistem să se desfășoare în mod eficient. Perioada de adaptare a fost stabilită până la 1 ianuarie 2027.

Producția industrială din Republica Moldova a crescut cu 8,2% în luna mai față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, în primele cinci luni ale anului curent, creșterea a fost de 7,2%. Potrivit Biroului Național de Statistică, evoluția a fost determinată de majorarea producției în industria prelucrătoare și în cea extractivă și în sectorul producerii și furnizării de energie, transmite IPN.

BNS menționează că în luna mai producția din industria extractivă a crescut cu peste 22%, cea din industria prelucrătoare – cu circa 8%, iar producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă – cu 11% față de luna mai 2025.

Totodată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, producția industrială din luna mai a fost cu 9,5% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut. Creșteri au fost înregistrate în toate cele trei sectoare: industria extractivă (+21%), industria prelucrătoare (+10%) și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă (+9,3%).

Pe de altă parte, evoluția producției industriale a fost susținută în perioada ianuarie-mai de majorarea producției în industria prelucrătoare, cu peste 6%, și în sectorul producerii și furnizării de energie electrică și termică, gaze și apă caldă, cu circa 14%. În același timp, industria extractivă a înregistrat o ușoară scădere, de 0,3%.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025