Consolidarea securității energetice a Moldovei, pe agenda Congresului SUA

Congresul Statelor Unite examinează un proiect de lege care urmărește consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și sprijinirea eforturilor țării de reducere a dependenței de resursele energetice rusești. Inițiativa legislativă este susținută atât de Partidul Republican, cât și de cel Democrat, transmite IPN.

Proiectul de lege, intitulat „Promoting Oversight With Energy Resilience for Moldova Act”, a fost înaintat de congresmenii Deborah Ross și Mike Lawler, co-președinți ai Grupului Moldova din Camera reprezentanților. Potrivit Ministerului Energiei, documentul prevede aprofundarea cooperării dintre Moldova și autoritățile americane din domeniul energetic, precum și sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii și a surselor regenerabile de energie.

Autorii inițiativei menționează că proiectul urmărește și monitorizarea progreselor înregistrate de Moldova în sectorul energetic, precum și facilitarea schimbului de informații privind tehnologiile moderne. Ministerul Energiei consideră că inițiativa reflectă faptul că Republica Moldova se bucură de sprijinul ambelor partide din Congresul american, iar progreselor realizate în ultimii ani sunt recunoscute.

Potrivit ministerului, Statele Unite sunt unul dintre principalii parteneri ai țării în domeniul energetic. Printre proiectele aflate în pregătire se numără construcția liniei electrice aeriene Strășeni-Gutinaș, finanțată printr-un grant american de aproximativ 130 de milioane de dolari. De asemenea, anul trecut a fost semnat un memorandum cu companii americane pentru dezvoltarea unei centrale electrice pe gaze naturale cu o capacitate de circa 100 MW.

Teatrul de Artă din Chișinău prezintă spectacolul „Un bărbat și mai multe femei” de Leonid Zorin, în regia lui Eugeniu Matcovschi /Centrul Cultural Odeon /ora 18:00/.

Continuă expoziția „Opera necunoscută a maeștrilor basarabeni” /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /30 iulie-16 august/.

Continuă expoziția personală Fără titlu a artistului Konstantin Benkovich organizată de Muzeul Național de Artă al Moldovei, în parteneriat cu Fundația ALT /MNAM /30 iulie-30 august/.

Continuă expoziția imersivă inspirată din mitologia și folclorul mistic al Republicii Moldova „Pădurea”, realizată de Milen Chelea /Galeria Plai / 23 iulie-6 august/.

Continuă expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca fierului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /22 iulie-4 septembrie/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Consolidarea securității energetice a Moldovei, pe agenda Congresului SUA

Congresul Statelor Unite examinează un proiect de lege care urmărește consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și sprijinirea eforturilor țării de reducere a dependenței de resursele energetice rusești. Inițiativa legislativă este susținută atât de Partidul Republican, cât și de cel Democrat, transmite IPN.

Proiectul de lege, intitulat „Promoting Oversight With Energy Resilience for Moldova Act”, a fost înaintat de congresmenii Deborah Ross și Mike Lawler, co-președinți ai Grupului Moldova din Camera reprezentanților. Potrivit Ministerului Energiei, documentul prevede aprofundarea cooperării dintre Moldova și autoritățile americane din domeniul energetic, precum și sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii și a surselor regenerabile de energie.

Autorii inițiativei menționează că proiectul urmărește și monitorizarea progreselor înregistrate de Moldova în sectorul energetic, precum și facilitarea schimbului de informații privind tehnologiile moderne. Ministerul Energiei consideră că inițiativa reflectă faptul că Republica Moldova se bucură de sprijinul ambelor partide din Congresul american, iar progreselor realizate în ultimii ani sunt recunoscute.

Potrivit ministerului, Statele Unite sunt unul dintre principalii parteneri ai țării în domeniul energetic. Printre proiectele aflate în pregătire se numără construcția liniei electrice aeriene Strășeni-Gutinaș, finanțată printr-un grant american de aproximativ 130 de milioane de dolari. De asemenea, anul trecut a fost semnat un memorandum cu companii americane pentru dezvoltarea unei centrale electrice pe gaze naturale cu o capacitate de circa 100 MW.

Fermierii români au protestat joi la București față de interzicerea exporturilor de oi și capre, reclamând pierderi de sute de milioane de euro și cerând intervenția autorităților. Manifestația a degenerat în îmbrânceli cu jandarmii, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, relatează Digi24, citat de IPN.

Protestul a început în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, unde crescători din mai multe județe au cerut să discute cu conducerea instituției. Ulterior, fermierii s-au deplasat în Piața Victoriei, în fața Guvernului, unde s-au adunat aproximativ cinci mii de persoane. Aceștia au cerut reluarea exporturilor, despăgubiri pentru pierderile suferite și demisia conducerii ANSVSA.

Manifestația are loc pe fondul crizei din sectorul zootehnic, afectat de pesta micilor rumegătoare și de restricțiile sanitar-veterinare. Comisia Europeană a prelungit până pe 31 decembrie interdicția exporturilor de ovine și caprine din România către țările terțe, după apariția unui focar de boală în județul Mureș.

Fermierii susțin că restricțiile au blocat reluarea exporturilor către țările arabe, iar pierderile pentru acest an ar putea depăși 300 de milioane de euro. Aceștia cer deblocarea urgentă a comerțului și măsuri de sprijin pentru fermele afectate.

Conducerea ANSVSA a anunțat convocarea unei celule de criză și a declarat că instituția discută cu reprezentanții Comisiei Europene pentru identificarea unor soluții.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025