În vara anului 2021, Partidul Acțiune și Solidaritate a primit din partea cetățenilor un mandat fără precedent. Pentru prima dată după mulți ani, o singură formațiune politică controla Președinția, Parlamentul și Guvernul, fără constrângerile unei coaliții. Alegătorii nu au votat doar pentru integrarea europeană, ci și pentru un nou mod de guvernare: instituții profesioniste, meritocrație, combaterea corupției, reformarea justiției și construirea unui stat funcțional. Mandatul acordat PAS a fost unul istoric tocmai pentru că oferea puterii toate instrumentele necesare pentru a demonstra că Republica Moldova poate fi guvernată diferit.

Aproape cinci ani mai târziu, PAS continuă să domine scena politică și să rămână principalul promotor al integrării europene. Totuși, avantajul geopolitic de care a beneficiat după declanșarea războiului din Ucraina nu mai poate compensa lipsa unor rezultate convingătoare în administrație. În momentul în care cetățenii încep să judece puterea prin prisma vieții de zi cu zi și nu prin contextul internațional, revin inevitabil întrebările despre competența guvernării, eficiența instituțiilor și capacitatea executivului de a transforma promisiunile electorale în politici publice.

Aici începe adevărata criză a guvernării monocolore. Nu este o criză parlamentară și nici una constituțională. PAS dispune încă de majoritatea necesară pentru a controla agenda politică. Criza este una de credibilitate. Este o eroziune lentă a încrederii publice, produsă de acumularea unor decizii controversate, de întârzieri în reforme și de impresia că puterea nu mai funcționează după standardele pe care ea însăși le-a promis.

Schimbările repetate de guverne și remanierile succesive au devenit expresia acestei dificultăți. În mod normal, schimbarea unui cabinet este un instrument firesc al unei democrații. Însă atunci când aceeași majoritate parlamentară își schimbă în mod repetat propriile echipe executive, apare întrebarea dacă problema ține de miniștri sau de modelul de guvernare. Un partid care și-a construit identitatea pe profesionalism și competență nu poate explica la nesfârșit eșecurile prin schimbarea unor persoane, fără ca responsabilitatea să ajungă inevitabil la centrul deciziei politice.

Nici promisiunea depolitizării instituțiilor nu a rămas necontestată. Controversele privind numirile în funcții publice, acuzațiile de patronaj politic și investigațiile jurnalistice referitoare la remunerări și conflicte de interese au afectat imaginea morală a unei formațiuni care și-a construit legitimitatea tocmai pe diferența față de vechea clasă politică. Chiar dacă unele cazuri au fost investigate și au dus la demisii, percepția publică este că exigențele etice promise în 2021 nu mai sunt aplicate cu aceeași rigoare.

Centralizarea deciziei, utilă într-o perioadă de criză regională, începe să își arate limitele într-o etapă în care administrația trebuie să livreze rezultate concrete. Cu cât puterea este mai concentrată, cu atât responsabilitatea pentru eșecuri este mai greu de dispersat. În loc ca succesul reformelor să fie asociat conducerii, tot mai multe dificultăți administrative sunt puse direct în seama acesteia.

Același deficit strategic este vizibil și în gestionarea celor mai sensibile dosare interne. În raport cu regiunea transnistreană și autonomia găgăuză predomină administrarea efectelor imediate, în timp ce perspectiva unei soluții politice coerente rămâne neclară. Aplicarea legii este indispensabilă, însă fără o strategie politică și identitară mai amplă există riscul ca tensiunile să fie exploatate de forțe interesate în menținerea instabilității.

Însă cea mai mare vulnerabilitate creată de actuala guvernare depășește cu mult aceste probleme administrative. Ea privește chiar credibilitatea proiectului european. În Republica Moldova, integrarea europeană este asociată în percepția publică aproape exclusiv cu PAS. Această personalizare excesivă produce un risc major: fiecare eșec administrativ al guvernării este perceput de o parte a societății nu doar ca un eșec al partidului, ci ca un eșec al opțiunii europene însăși. În loc ca dezamăgirea să fie îndreptată împotriva unei guvernări concrete, ea riscă să fie transferată asupra direcției strategice a statului.

Aceasta este poate cea mai gravă consecință politică a ultimilor ani. Europa nu pierde credibilitate din cauza Bruxellesului, ci din cauza incapacității clasei politice de la Chișinău de a demonstra că reformele europene produc instituții mai eficiente și o guvernare mai bună. Dacă cetățeanul nu vede diferența dintre administrația de ieri și cea de astăzi, atunci discursul european riscă să fie perceput ca o simplă retorică electorală. În asemenea condiții, forțele eurosceptice nu trebuie să construiască argumente sofisticate; ele exploatează nemulțumirile generate chiar de guvernare și le transformă într-un rechizitoriu împotriva integrării europene.

La această vulnerabilitate se adaugă o altă eroare strategică. În loc să construiască un front politic și identitar cât mai larg în sprijinul parcursului occidental, PAS a preferat să marginalizeze sau să mențină la periferia vieții politice curentul unionist. În plan electoral, această opțiune poate fi explicată prin dorința de a atrage un electorat mai divers. În plan strategic însă, ea a redus capacitatea taberei prooccidentale de a se sprijini pe una dintre cele mai consecvente componente ale sale.

Unionismul reprezintă, indiferent de opțiunile electorale ale fiecăruia, segmentul societății care a susținut constant și fără echivoc integrarea europeană, apartenența la spațiul valoric românesc și consolidarea legăturilor cu România. În loc să transforme această resursă într-un aliat strategic al modernizării și europenizării Republicii Moldova, puterea a preferat adesea să o trateze ca pe un subiect incomod, pe care l-a împins în afara dezbaterii publice pentru a nu deranja un electorat considerat mai moderat. Rezultatul este paradoxal: guvernarea și-a restrâns propria bază politică de susținere, într-un moment în care ar fi avut nevoie de o mobilizare cât mai largă a tuturor forțelor prooccidentale.

Mai grav, prin evitarea sistematică a temei unității culturale și istorice cu România și prin promovarea unei formule exclusiv civice a identității politice, PAS a lăsat un spațiu important neocupat. Acest vid nu consolidează proiectul european, ci creează frustrări într-o parte a electoratului care a considerat dintotdeauna că apropierea de Uniunea Europeană și apropierea de România sunt procese complementare, nu concurente. O guvernare care își îndepărtează propriii aliați naturali reduce inevitabil capacitatea societății de a rezista campaniilor de dezinformare și polarizare.

În acest context, fiecare greșeală administrativă produce efecte politice disproporționate. Opoziția, profund eterogenă și lipsită de un proiect comun, nu câștigă prin propriile merite, ci prin erorile adversarului. Guvernarea devine principalul furnizor de argumente pentru cei care contestă direcția occidentală a Republicii Moldova. Astfel, competiția electorală riscă să se transforme într-un referendum emoțional nu asupra performanței unui cabinet, ci asupra întregului proiect european.

Istoria recentă a Republicii Moldova demonstrează că marile proteste nu izbucnesc doar din cauza dificultăților economice. Ele apar atunci când o parte semnificativă a societății ajunge la concluzia că puterea nu își mai respectă propriile angajamente și nu mai răspunde așteptărilor care au adus-o la guvernare. Într-o asemenea situație, orice nouă criză economică sau socială poate deveni catalizatorul unei mobilizări ample, iar beneficiarii nu vor fi neapărat cei mai competenți sau cei mai democratici actori politici.

Acesta este adevăratul pericol. În Republica Moldova, opțiunea europeană nu reprezintă doar un proiect de politică externă, ci și principala linie de demarcație geopolitică dintre apartenența la spațiul politic și valoric occidental și orientarea spre sfera de influență a Federației Ruse. Din această perspectivă, manifestările eurosceptice sunt adesea asociate, în dezbaterea politică internă, cu promovarea unei apropieri de proiectele geopolitice ale Moscovei și cu susținerea conceptului de „lume rusă”. Tocmai de aceea, atunci când dezamăgirea față de guvernare este transferată asupra proiectului european, consecințele depășesc schimbarea unei majorități parlamentare: ele pot alimenta curente politice care contestă orientarea occidentală a statului și pledează pentru o reorientare strategică.

Paradoxul este că o asemenea evoluție nu ar fi generată în primul rând de eficiența propagandei antioccidentale, ci de incapacitatea guvernării de a demonstra, prin rezultate concrete, avantajele modelului european. Niciun adversar extern nu poate compromite mai eficient credibilitatea parcursului european decât o administrație care nu reușește să transforme reformele promise în instituții funcționale, prosperitate și încredere publică. Atunci când Europa ajunge să fie identificată exclusiv cu performanța unei singure guvernări, fiecare eșec administrativ riscă să alimenteze nu doar opoziția față de partidul aflat la putere, ci și scepticismul față de însăși alegerea strategică a Republicii Moldova.

Ele apar atunci când societatea ajunge la concluzia că puterea nu mai corespunde propriilor promisiuni. Într-o asemenea situație, orice nouă criză economică sau socială poate deveni catalizatorul unei mobilizări ample, iar beneficiarii nu vor fi neapărat cei mai competenți sau cei mai democratici actori politici.

Acesta este adevăratul pericol. Dacă dezamăgirea față de guvernare continuă să fie confundată cu dezamăgirea față de integrarea europeană, Republica Moldova poate intra într-o etapă în care euroscepticismul va crește nu datorită succesului propagandei antioccidentale, ci ca efect al propriilor erori de guvernare. Niciun adversar extern nu poate compromite mai eficient cauza europeană decât o administrație care nu reușește să demonstreze superioritatea practică a modelului european prin rezultate, competență și integritate.

PAS dispune încă de majoritatea parlamentară și de resursele necesare pentru a schimba această evoluție. Dar timpul explicațiilor geopolitice se apropie de sfârșit. În etapa următoare, cetățenii vor judeca exclusiv rezultatele. Iar dacă actuala guvernare nu va reuși să își recâștige credibilitatea prin reforme autentice și prin reconstruirea unei coaliții cât mai largi a tuturor forțelor proeuropene, riscul nu va fi doar alternanța la putere. Miza este mult mai mare: erodarea încrederii publice în însăși direcția europeană a Republicii Moldova și slăbirea consensului strategic construit cu mari eforturi în ultimele decenii.