Cinci candidați sunt admiși la concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal

Cinci candidați au fost admiși la concursul pentru ocuparea funcției de director al Serviciului Vamal. Este vorba de Natalia Calenic, Sava Maimescu, Vladislav Șveț, Iurie Gorea și Marin Gospodarenco. Decizia a fost luată miercuri, 9 octombrie, de către Comisia de concurs, care a verificat respectarea criteriilor de eligibilitate de către candidați și reputația profesională a acestora, transmite IPN.

Ministerul Finanțelor informează într-un comunicat de presă că următoarea etapă va fi competiția dosarelor depuse la concurs, care se va desfășura în ședință publică. Data va fi plasată pe pagina web a Ministerului Finanțelor și a Serviciului Vamal. La fel și CV-urile, scrisorile de motivare și conceptul de dezvoltare propus de fiecare candidat în parte.

Concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal a fost anunțat pe 3 septembrie, iar termenul-limită pentru depunerea dosarelor a fost 30 septembrie. La concurs s-au înscris 22 candidați.

Municipiul Chișinău găzduiește cea de-a XI-a ediție a festivalului sportiv internațional „Taur de aur” (23-26 iulie) /Manejul de Atletism /ora 10:30/.

Adunarea Populară a Găgăuziei, în colaborare cu Institutul Justiției Constituționale, organizează o conferință științifico-practică internațională cu tema: „Respectarea normelor constituționale în Republica Moldova – un test pentru statul de drept” /Casa de Cultură a municipiului Comrat /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (25-26 iulie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 16:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /25-26 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /25-26 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Cinci candidați sunt admiși la concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal

Cinci candidați au fost admiși la concursul pentru ocuparea funcției de director al Serviciului Vamal. Este vorba de Natalia Calenic, Sava Maimescu, Vladislav Șveț, Iurie Gorea și Marin Gospodarenco. Decizia a fost luată miercuri, 9 octombrie, de către Comisia de concurs, care a verificat respectarea criteriilor de eligibilitate de către candidați și reputația profesională a acestora, transmite IPN.

Ministerul Finanțelor informează într-un comunicat de presă că următoarea etapă va fi competiția dosarelor depuse la concurs, care se va desfășura în ședință publică. Data va fi plasată pe pagina web a Ministerului Finanțelor și a Serviciului Vamal. La fel și CV-urile, scrisorile de motivare și conceptul de dezvoltare propus de fiecare candidat în parte.

Concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal a fost anunțat pe 3 septembrie, iar termenul-limită pentru depunerea dosarelor a fost 30 septembrie. La concurs s-au înscris 22 candidați.

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale platformei aerodromului. Valoarea estimată a contractului este de 67,2 milioane de lei, fără TVA, transmite IPN.

Potrivit anunțului publicat pe platforma de achiziții publice, ofertele pot fi depuse în perioada 3-17 august, după încheierea etapei de solicitare a clarificărilor, care se va desfășura până la 3 august.

Potrivit documentației tehnice, o mare parte din investiție este destinată reparației platformei nr. 1, unde sunt locurile de staționare ale aeronavelor. Devizul verificat pentru aceste lucrări este estimat la aproximativ 55 de milioane de lei, cu TVA inclus.

Reparațiile nu se limitează însă la zona unde staționează aeronavele, ci vizează și infrastructura utilizată zilnic de serviciile aeroportuare. Astfel, reparațiile includ și zona de legătură dintre punctul de control și platforma aerodromului, parcarea destinată autospecialelor aeroportuare, zona unde sunt amplasate atelierele și depozitele de materiale, precum și zona stației de alimentare cu combustibil. Totodată, vor fi executate lucrări și pe drumul de acces către terminalul de pasageri.

Caietul de sarcini arată că necesitatea intervențiilor a fost constatată în urma inspecțiilor tehnice. Documentația mai prevede că intervențiile vor fi executate în zone operaționale și cu acces restricționat, fără a afecta activitatea aeroportului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025