CEC declară valabile alegerile

Comisia Electorală Centrală declară valabil scrutinul prezidenţial. Anunţul a fost făcut în briefingul de presă de la 16.00, oră până la care au votat peste un milion o sută de mii de alegători, ceea ce reprezintă o rată de participare de peste 39%, transmite IPN.

Comuna Pocrovca, raionul Donduşeni, rămâne localitatea cu cea mai mare prezenţă la vot, puţin peste 71%. La polul opus este localitatea Caracuşenii Vechi din raionul Briceni, unde s-au înregistrat o prezenţă la vot de peste 12%.

În municipiul Chişinău cei mai activi au fost alegătorii din sectorul Râşcani, cu o prezenţă la vot de peste 42%. În sectoarele Botanica, Centru şi Buiucani au votat puţin peste 41% din alegătorii înscrişi pe liste, iar în sectorul Ciocana – puţin peste 40%.

Referindu-se la alegătorii din stânga Nistrului, Vladimir Şarban, membru al CEC, a spus că cei care au avut intenţia de a-şi exercita dreptul la vot au putut şi o mai pot face. În cele 30 de secţii de votare deschise în acest scop în dreapta Nistrului, inclusiv cinci în municipiul Chişinău, au votat în total 3500 de alegători transnistreni, până la ora 16.00.

Cel mai activ s-a votat la secţia de votare din localitatea Varniţa, Anenii Noi, unde au venit peste 2400 de alegători din stânga Nistrului. La adresa CEC şi a Comisiei Unificate de Control nu au fost sesizate situaţii ieşite din comun, lucru care bucură, a spus Vladimir Şarban.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale lansează circulația pe drumul național M3, de ocolire a localității Slobozia Mare din raionul Cahul /Drumul național M3, direcția de la Vulcănești spre Slobozia /ora 09:00/.

Are loc ședința operativă a serviciilor municipale /Primăria Chișinău /ora 11:00/.

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 21 iulie /Primăria Chișinău /ora 13:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

CEC declară valabile alegerile

Comisia Electorală Centrală declară valabil scrutinul prezidenţial. Anunţul a fost făcut în briefingul de presă de la 16.00, oră până la care au votat peste un milion o sută de mii de alegători, ceea ce reprezintă o rată de participare de peste 39%, transmite IPN.

Comuna Pocrovca, raionul Donduşeni, rămâne localitatea cu cea mai mare prezenţă la vot, puţin peste 71%. La polul opus este localitatea Caracuşenii Vechi din raionul Briceni, unde s-au înregistrat o prezenţă la vot de peste 12%.

În municipiul Chişinău cei mai activi au fost alegătorii din sectorul Râşcani, cu o prezenţă la vot de peste 42%. În sectoarele Botanica, Centru şi Buiucani au votat puţin peste 41% din alegătorii înscrişi pe liste, iar în sectorul Ciocana – puţin peste 40%.

Referindu-se la alegătorii din stânga Nistrului, Vladimir Şarban, membru al CEC, a spus că cei care au avut intenţia de a-şi exercita dreptul la vot au putut şi o mai pot face. În cele 30 de secţii de votare deschise în acest scop în dreapta Nistrului, inclusiv cinci în municipiul Chişinău, au votat în total 3500 de alegători transnistreni, până la ora 16.00.

Cel mai activ s-a votat la secţia de votare din localitatea Varniţa, Anenii Noi, unde au venit peste 2400 de alegători din stânga Nistrului. La adresa CEC şi a Comisiei Unificate de Control nu au fost sesizate situaţii ieşite din comun, lucru care bucură, a spus Vladimir Şarban.

Găgăuzia trebuie să participe la formarea organului electoral regional prin desemnarea candidaților, iar Comisia Electorală Centrală să examineze și să aprobe aceste candidaturi, susține președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji. În cazul unor obiecții argumentate, CEC ar urma să solicite desemnarea altor candidați, transmite IPN.

Potrivit lui Gaidarji, acest mecanism ar reprezenta un compromis între Chișinău și Comrat și ar asigura un echilibru între interesele statului și ale regiunii. „Anume acest mecanism, în convingerea noastră, trebuie să fie stipulat în Legea cu privire la statutul special al Găgăuziei”, a declarat președintele APG în cadrul unui eveniment desfășurat la Comrat.

El a menționat că membrii organului electoral regional trebuie să fie profesioniști, să cunoască limba găgăuză, să locuiască în regiune și să cunoască legislația regională și specificul autonomiei.

Referindu-se la sistemul electoral pentru alegerea Adunării Populare, Valentin Gaidarji a spus că poziția principială a APG este păstrarea sistemului majoritar, în baza căruia deputații sunt aleși în circumscripții uninominale.

Poziția vine în contextul în care Președinția a anunțat că, în discuțiile cu deputații de la Comrat, a fost abordată desfășurarea alegerilor pentru APG în baza sistemului electoral proporțional, ca parte a unui sistem electoral uniform pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025