CC a respins sesizarea avocatului lui Plahotniuc privind infracțiunea de organizare criminală

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de avocatul Lucian Rogac, în dosarul în care este învinuit Vlad Plahotniuc. Apărătorul a ridicat excepții de neconstituționalitate a unor prevederi ce vizează caracterul previzibil al infracțiunii de creare sau conducere a unei organizații criminale. De asemenea, sesizarea contesta regulile privind audierea martorilor și administrarea probelor, transmite IPN.

Excepțiile au fost ridicate de apărător în cadrul unui dosar penal aflat pe rol, în care Vlad Plahotniuc este învinuit de creare sau conducere a unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani.

Autorul sesizării a menționat că articolul 284 din Codul Penal este formulat prea general și nu oferă suficientă claritate pentru a permite persoanelor să-și adapteze conduita, invocând lipsa de previzibilitate a unor noțiuni precum „organizarea activității” sau „angajarea de membri”. De asemenea, au fost contestate prevederi procesuale ce limitează întrebările adresate martorilor și permit instanței să respingă probe, dacă le consideră suficiente pe cele deja administrate.

Judecătorii constituționali au respins argumentele apărării, constatând că normele contestate oferă suficiente repere pentru a fi înțelese și aplicate. Curtea a menționat că formulările generale din legislația penală sunt inevitabile și nu afectează previzibilitatea legii, în condițiile existenței practicii judiciare și a standardelor internaționale relevante.

În ceea ce privește regulile de procedură penală, Curtea a considerat că acestea nu afectează dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, consolidează ordinea și eficiența procesului, oferind instanței instrumente pentru a preveni abuzurile și tergiversările.

Statele Unite au impus tarife vamale de 50% asupra unei game largi de produse importate din Canada, în special vehiculele,...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025