Bugetarii rămân acasă și săptămâna viitoare

Bugetarii vor mai avea zile libere și în perioada 27-30 aprilie, cu excepția câtorva instituții, care prestează servicii publice. Astfel, în funcție de evoluția pandemiei, angajații din sectorul public ar putea reveni la programul obișnuit de muncă începând cu data de 4 mai. O decizie în acest sens a fost luată vineri seara, la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

Premierul Ion Chicu a declarat că revin la muncă, de luni, angajații Agenției Servicii Publice, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Luni, 27 aprilie, transportul public în municipiul Chișinău și Bălți nu va circula.

Șeful cabinetului de miniștri a reamintit cetățenilor că Paștile Blajinilor s-a amânat pentru luna iunie. În această duminică și luni, cetățenilor le este interzis să meargă în cimitire.

În Republica Moldova este declarată stare de urgență începând cu data de 17 martie și până pe 15 mai. Până pe 24 aprilie, au fost raportate 3110 cazuri de COVID-19 și 87 de decese asociate noului tip de coronavirus.

Premierul desemnat Vasile Tofan și-a prezentat programul de guvernare, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, în ajunul ședinței Parlamentului în care va solicita votul de încredere pentru noul executiv. Documentul, cu un volum de 147 de pagini, pune accent pe relansarea economiei, eficientizarea administrației publice și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Vasile Tofan susține că noul Guvern își propune să consolideze încrederea cetățenilor în instituțiile statului prin echitate, transparență și utilizarea responsabilă a banului public, astfel încât economiile realizate să fie transformate în investiții și servicii publice mai bune.

Un obiectiv al programului este accelerarea integrării europene. „Să accelerăm decisiv aderarea la Uniunea Europeană – șansa istorică a generației noastre”, a declarat Vasile Tofan.

Potrivit documentului, Guvernul își propune relansarea creșterii economice prin stimularea investițiilor, susținerea mediului de afaceri și creșterea productivității. Programul prevede, de asemenea, digitalizarea economiei, dezvoltarea inteligenței artificiale, modernizarea serviciilor publice și reducerea birocrației.

Executivul își asumă reforma administrației publice, cu obiectivul de a construi un stat mai eficient, digital și responsabil. Printre priorități sunt utilizarea eficientă a banilor publici, simplificarea relației dintre cetățeni și instituții și îmbunătățirea serviciilor oferite populației.

În domeniul securității și justiției, programul prevede consolidarea instituțiilor de drept, combaterea corupției și a criminalității organizate, precum și dezvoltarea capacităților de gestionare a situațiilor de criză. Documentul include și măsuri pentru creșterea calității vieții, prin investiții în sănătate, educație, protecție socială și dezvoltarea comunităților.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Bugetarii rămân acasă și săptămâna viitoare

Bugetarii vor mai avea zile libere și în perioada 27-30 aprilie, cu excepția câtorva instituții, care prestează servicii publice. Astfel, în funcție de evoluția pandemiei, angajații din sectorul public ar putea reveni la programul obișnuit de muncă începând cu data de 4 mai. O decizie în acest sens a fost luată vineri seara, la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

Premierul Ion Chicu a declarat că revin la muncă, de luni, angajații Agenției Servicii Publice, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Luni, 27 aprilie, transportul public în municipiul Chișinău și Bălți nu va circula.

Șeful cabinetului de miniștri a reamintit cetățenilor că Paștile Blajinilor s-a amânat pentru luna iunie. În această duminică și luni, cetățenilor le este interzis să meargă în cimitire.

În Republica Moldova este declarată stare de urgență începând cu data de 17 martie și până pe 15 mai. Până pe 24 aprilie, au fost raportate 3110 cazuri de COVID-19 și 87 de decese asociate noului tip de coronavirus.

Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pentru centrul și sudul țării, valabil de la ora 15:00 până la ora 01:00. În acest interval sunt prognozate ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, iar izolat sunt posibile averse, grindină și intensificări ale vântului, transmite IPN.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cantitățile de apă acumulate ar putea ajunge la 15-45 de litri pe metru pătrat. Fenomenele asociate instabilității atmosferice pot include căderi de grindină și vijelii, cu rafale de vânt de până la 54-72 de kilometri pe oră.

Avertizarea și harta zonelor afectate pot fi actualizate în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025