Blocul Împreună acuză administrația Moldovagaz de fraude și îi cere demisia

Blocul politic Împreună solicită demiterea administrației Moldovagaz, după ce un control al ANRE a constatat cheltuieli nejustificate de peste 33 de milioane de lei la Chișinău Gaz. Potrivit reprezentanților blocului, aceste nereguli ar fi fost ascunse de public, iar directorul actual al Moldovagaz ar fi știut despre ele, fără să ia măsuri, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, membrii Blocului Împreună au adus acuzații de fraudă la adresa administrației Moldovagaz și au cerut intervenția Guvernului de a opri un posibil nou mandat al directorului. Blocul a acuzat Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energetică că ar fi validat rezultatele controlului într-o ședință închisă, fără transparență și fără informarea celor care au cerut verificările.

Expertul în energetică Sergiu Tofilat, unul dintre liderii blocului Împreună, a precizat că a solicitat Agenției, în anul trecut, efectuarea unui control la Chișinău-Gaz. Tofilat afirmă că, între 2021 și 2024, compania ar fi cumpărat contoare prin intermediari la prețuri exagerate, ceea ce a dus la pierderi de milioane. „ANRE a aprobat rezultatele în lipsa noastră și într-o ședință închisă”, a spus Tofilat, care a remarcat gravitatea faptului că raportul a fost contestat de Moldova-Gaz.

Blocul Împreună avertizează că, dacă decizia ANRE este anulată în instanță, cheltuielile ar putea fi puse în sarcina consumatorilor. În același timp, blocul cere Agenției Proprietății Publice să depună un denunț la Procuratură pentru investigarea cazului, considerând că prejudiciul afectează compania și statul.

Reprezentanții Blocului Împreună au menționat că principalul motiv al convocării conferinței a fost intenția de a păstra actuala conducere a Moldovagaz. Potrivit membrilor formațiunii, Guvernul trebuie fie să modifice hotărârea planificată înainte de ședința Executivului, fie să o excludă temporar de pe ordinea de zi, pentru a permite organizarea unor consultări publice privind desemnarea noilor membri ai Consiliului de Administrație. Blocul Împreună avertizează că decizia ar putea fi luată într-un context de atenție publică redusă, ceea ce ar ridica semne de întrebare cu privire la transparență.

În paralel, a fost propus un proiect de lege care prevede interzicerea remunerării membrilor consiliilor de administrație ai întreprinderilor publice dacă instituțiile înregistrează pierderi sau primesc bani publici pentru acoperirea cheltuielilor. Inițiatorii susțin că lipsa de responsabilitate în gestionarea proprietății de stat se extinde în alte sectoare, inclusiv în domeniul feroviar.

Republica Moldova a cucerit trei medalii și două mențiuni de onoare la Olimpiada internațională de matematică. Lotul național a obținut o medalie de argint și două de bronz în cadrul competiției desfășurate în perioada 9-21 iulie, la Shanghai, în China, transmite IPN.

Medalia de argint a fost câștigată de Alin Popescu. Medaliile de bronz au fost obținute de Marius Cerlat și Alexandr Ivanicichin, iar mențiunile de onoare au revenit Anastasiei Corsac și lui Vladislav Smochină. Toți cei cinci elevi învață la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești, municipiul Chișinău.

La competiție au participat 666 de elevi din 117 țări. Republica Moldova a fost reprezentată de șase elevi și doi profesori. Echipa a fost condusă de Valeriu Guțu, doctor în științe fizico-matematice și conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, iar conducător adjunct a fost Evghenii Cuznețov, doctor în științe fizico-matematice, cercetător la Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” al Universității de Stat din Moldova.

Ministerul Educației și Cercetării a transmis felicitări elevilor premiați, profesorilor și părinților acestora. Totodată, instituția a adresat mulțumiri membrilor Consiliului olimpic republican la matematică pentru implicarea în pregătirea lotului național.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Blocul Împreună acuză administrația Moldovagaz de fraude și îi cere demisia

Blocul politic Împreună solicită demiterea administrației Moldovagaz, după ce un control al ANRE a constatat cheltuieli nejustificate de peste 33 de milioane de lei la Chișinău Gaz. Potrivit reprezentanților blocului, aceste nereguli ar fi fost ascunse de public, iar directorul actual al Moldovagaz ar fi știut despre ele, fără să ia măsuri, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, membrii Blocului Împreună au adus acuzații de fraudă la adresa administrației Moldovagaz și au cerut intervenția Guvernului de a opri un posibil nou mandat al directorului. Blocul a acuzat Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energetică că ar fi validat rezultatele controlului într-o ședință închisă, fără transparență și fără informarea celor care au cerut verificările.

Expertul în energetică Sergiu Tofilat, unul dintre liderii blocului Împreună, a precizat că a solicitat Agenției, în anul trecut, efectuarea unui control la Chișinău-Gaz. Tofilat afirmă că, între 2021 și 2024, compania ar fi cumpărat contoare prin intermediari la prețuri exagerate, ceea ce a dus la pierderi de milioane. „ANRE a aprobat rezultatele în lipsa noastră și într-o ședință închisă”, a spus Tofilat, care a remarcat gravitatea faptului că raportul a fost contestat de Moldova-Gaz.

Blocul Împreună avertizează că, dacă decizia ANRE este anulată în instanță, cheltuielile ar putea fi puse în sarcina consumatorilor. În același timp, blocul cere Agenției Proprietății Publice să depună un denunț la Procuratură pentru investigarea cazului, considerând că prejudiciul afectează compania și statul.

Reprezentanții Blocului Împreună au menționat că principalul motiv al convocării conferinței a fost intenția de a păstra actuala conducere a Moldovagaz. Potrivit membrilor formațiunii, Guvernul trebuie fie să modifice hotărârea planificată înainte de ședința Executivului, fie să o excludă temporar de pe ordinea de zi, pentru a permite organizarea unor consultări publice privind desemnarea noilor membri ai Consiliului de Administrație. Blocul Împreună avertizează că decizia ar putea fi luată într-un context de atenție publică redusă, ceea ce ar ridica semne de întrebare cu privire la transparență.

În paralel, a fost propus un proiect de lege care prevede interzicerea remunerării membrilor consiliilor de administrație ai întreprinderilor publice dacă instituțiile înregistrează pierderi sau primesc bani publici pentru acoperirea cheltuielilor. Inițiatorii susțin că lipsa de responsabilitate în gestionarea proprietății de stat se extinde în alte sectoare, inclusiv în domeniul feroviar.

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care deputații vor examina cererea este programată pentru ora 11:00, transmite IPN.

Conform legislației, Parlamentul acordă votul de încredere Guvernului cu votul majorității deputaților aleși. În baza votului de încredere acordat de Parlament, președintele Republicii Moldova numește Guvernul.

În Guvernul propus de premierul desemnat Vasile Tofan se vor regăsi zece miniștri din actualul executiv, iar patru portofolii revin unor membri noi ai cabinetului. Totodată, vicepremierii pentru reintegrare și pentru integrare europeană, Valeriu Chiveri și Cristina Gherasimov, își vor păstra funcțiile.

Pentru funcția de ministru al sănătății este desemnat Alexandru Gasnaș, consilier prezidențial. La șefia Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare este propus Radu Musteața, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, iar pentru funcția de ministru al finanțelor este înaintată Victoria Belous, deputată PAS, care a mai deținut anterior același portofoliu. La conducerea Ministerului Culturii este propus Dan Suruceanu, actualul viceadministrator al complexului multimedia și sportiv Chișinău Arena.

Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru de președinta Maia Sandu, la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, după demisia lui Alexandru Munteanu.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025