Bărbat condamnat la 11 ani de închisoare după ce a introdus în țară 14 kilograme de droguri

Un bărbat de 64 de ani a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru contrabandă și trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Potrivit Procuraturii Generale, acesta a introdus în Republica Moldova peste 14 kilograme de substanțe interzise, ascunse în butelia de gaz a unui automobil, transmite IPN.

Potrivit procurorilor, în noiembrie 2025, bărbatul, împreună cu alte persoane care urmează să fie identificate, ar fi organizat transportarea și depozitarea substanțelor pentru comercializarea ulterioară a acestora în municipiul Chișinău. Pe 28 noiembrie, acesta a intrat în țară prin punctul de trecere a frontierei Sculeni, la volanul automobilului în care erau ascunse substanțele interzise.

În aceeași seară, mașina a fost oprită de oamenii legii pe o stradă din capitală. În urma percheziției, au fost depistate peste 14 kilograme de substanțe interzise.

În instanță, bărbatul nu și-a recunoscut vina și a declarat că nu știa despre existența substanțelor în automobil. Acesta a susținut că preluase mașina pentru a o transporta în Republica Moldova și a o vinde.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța i-a interzis, pentru o perioadă de cinci ani, să ocupe funcții sau să desfășoare activități legate de administrarea și gestionarea drogurilor și a substanțelor similare.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut apel la calm și ordine, după ce protestele antiguvernamentale din țară au degenerat în...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

1 IANUARIE, 2025