Audierea procurorilor Iachimovschi și Cernei, finalizată. Înregistrările video vor fi publicate

Sursa foto: Comisia de evaluare a procurorilor

Comisia de evaluare a procurorilor a desfășurat luni audierea a doi procurori ai Procuraturii Anticorupție – procurorul-șef adjunct interimar, Octavian Iachimovschi, și procurorul Alexandru Cernei. Comisia nu a identificat dubii cu privire la integritatea financiară și etică a lui Octavian Iachimovschi. În cazul lui Alexandru Cernei au existat unele dubii, la care procurorul a răspuns în scris, urmând ca acestea să fie analizate de Comisie, transmite IPN.

Evaluarea celor doi a fost inițiată în 2024. Ambii au transmis comisiei declarațiile de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani și au completat un chestionar privind integritatea etică.

Pentru a evalua integritatea etică și financiară a subiecților, Comisia a consultat, în cazul lui Octavian Iachimovschi, 33 de autorități, instituții publice și private, baze de date și surse deschise și, respectiv, 30 de surse în cazul lui Alexandru Cernei, verificând veridicitatea și relevanța datelor, precizează un comunicat de presă.

Octavian Iachimovschi a apreciat că procedura de evaluare „a fost una complicată” și că „pune presiune pe fiecare procuror”. „Îndemn colegii mei să aibă răbdare și aștept finalizarea acestui proces de către Comisie cât mai repede”, a adăugat procurorul-șef adjunct interimar.

Pentru asigurarea transparenței procesului, înregistrările video ale audierilor vor fi publicate în termen de trei zile pe site-ul oficial al Comisiei.

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele investigate. Totodată, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe 382 de bunuri în valoare de peste 236 de milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit datelor din raportul de activitate prezentat în cadrul ședinței Colegiului CNA, în această perioadă au mai fost documentate 447 de infracțiuni de corupție, iar 500 de persoane au fost recunoscute ca suspecte.

Pe componenta de recuperare a activelor provenite din infracțiuni, instanțele au confirmat sechestre aplicate anterior asupra unor bunuri în valoare de peste 221 de milioane de lei. Totodată, ARBI a emis 15 ordine de înghețare a bunurilor, cu o valoare totală de peste 22,7 milioane de lei.

CNA a raportat și activitățile desfășurate în domeniul prevenirii corupției. În primele șase luni ale anului, instituția a examinat 616 proiecte de acte normative, dintre care 538 au fost supuse expertizei anticorupție pentru identificarea riscurilor care ar putea favoriza actele de corupție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Audierea procurorilor Iachimovschi și Cernei, finalizată. Înregistrările video vor fi publicate

Sursa foto: Comisia de evaluare a procurorilor

Comisia de evaluare a procurorilor a desfășurat luni audierea a doi procurori ai Procuraturii Anticorupție – procurorul-șef adjunct interimar, Octavian Iachimovschi, și procurorul Alexandru Cernei. Comisia nu a identificat dubii cu privire la integritatea financiară și etică a lui Octavian Iachimovschi. În cazul lui Alexandru Cernei au existat unele dubii, la care procurorul a răspuns în scris, urmând ca acestea să fie analizate de Comisie, transmite IPN.

Evaluarea celor doi a fost inițiată în 2024. Ambii au transmis comisiei declarațiile de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani și au completat un chestionar privind integritatea etică.

Pentru a evalua integritatea etică și financiară a subiecților, Comisia a consultat, în cazul lui Octavian Iachimovschi, 33 de autorități, instituții publice și private, baze de date și surse deschise și, respectiv, 30 de surse în cazul lui Alexandru Cernei, verificând veridicitatea și relevanța datelor, precizează un comunicat de presă.

Octavian Iachimovschi a apreciat că procedura de evaluare „a fost una complicată” și că „pune presiune pe fiecare procuror”. „Îndemn colegii mei să aibă răbdare și aștept finalizarea acestui proces de către Comisie cât mai repede”, a adăugat procurorul-șef adjunct interimar.

Pentru asigurarea transparenței procesului, înregistrările video ale audierilor vor fi publicate în termen de trei zile pe site-ul oficial al Comisiei.

Premierul desemnat Vasile Tofan și-a prezentat programul de guvernare, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, în ajunul ședinței Parlamentului în care va solicita votul de încredere pentru noul executiv. Documentul, cu un volum de 147 de pagini, pune accent pe relansarea economiei, eficientizarea administrației publice și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Vasile Tofan susține că noul Guvern își propune să consolideze încrederea cetățenilor în instituțiile statului prin echitate, transparență și utilizarea responsabilă a banului public, astfel încât economiile realizate să fie transformate în investiții și servicii publice mai bune.

Un obiectiv al programului este accelerarea integrării europene. „Să accelerăm decisiv aderarea la Uniunea Europeană – șansa istorică a generației noastre”, a declarat Vasile Tofan.

Potrivit documentului, Guvernul își propune relansarea creșterii economice prin stimularea investițiilor, susținerea mediului de afaceri și creșterea productivității. Programul prevede, de asemenea, digitalizarea economiei, dezvoltarea inteligenței artificiale, modernizarea serviciilor publice și reducerea birocrației.

Executivul își asumă reforma administrației publice, cu obiectivul de a construi un stat mai eficient, digital și responsabil. Printre priorități sunt utilizarea eficientă a banilor publici, simplificarea relației dintre cetățeni și instituții și îmbunătățirea serviciilor oferite populației.

În domeniul securității și justiției, programul prevede consolidarea instituțiilor de drept, combaterea corupției și a criminalității organizate, precum și dezvoltarea capacităților de gestionare a situațiilor de criză. Documentul include și măsuri pentru creșterea calității vieții, prin investiții în sănătate, educație, protecție socială și dezvoltarea comunităților.

Vasile Tofan va prezenta marți în Parlament programul de activitate și componența echipei guvernamentale, solicitând votul de încredere al deputaților. Conform Constituției, Guvernul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025