Ambasadorul rus respinge acuzațiile cu privire la drona care a survolat ilegal spațiul Moldovei

Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, convocat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe, a respins acuzațiile potrivit cărora drona care a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 19 noiembrie ar fi de origine rusească. Diplomatul a declarat că nu există nicio dovadă care să sugereze că aparatul ar aparține Federației Ruse, transmite IPN.

„Ne întrebăm de ce a fost invitat ambasadorul Rusiei și nu cel al Ucrainei, deoarece drona a intrat de pe teritoriul Ucrainei. Nu există vreo dovadă că drona era rusească și cu atât mai mult că a fost intenționat”, a declarat Oleg Ozerov pentru presă, la ieșirea din MAE.

Diplomatul a mai subliniat că „nu o dată drone ucrainene au survolat teritorii ale altor state” și a îndemnat autoritățile moldovenești să „evite implicarea jucătorilor internaționali în pozițiile lor”.

În urma convocării, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat într-un comunicat de presă că diplomatului rus i-a fost transmis un protest ferm din partea autorităților moldovenești privind încălcarea suveranității naționale și riscurile generate pentru securitatea cetățenilor.

MAE a reiterat apelul adresat Federației Ruse de a evita orice acțiuni care pot pune în pericol securitatea Republicii Moldova și de a respecta integral suveranitatea și integritatea teritorială a țării.

Ministerul Apărării a comunicat că, în noaptea de 19 noiembrie, o dronă a survolat ilegal Republica Moldova între orele 03:22 și 03:35. Aparatul a pătruns din direcția localității Lesnaia, Ucraina, și s-a deplasat spre Săiți, raionul Ștefan Vodă, la o altitudine de aproximativ 100 de metri.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ambasadorul rus respinge acuzațiile cu privire la drona care a survolat ilegal spațiul Moldovei

Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, convocat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe, a respins acuzațiile potrivit cărora drona care a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 19 noiembrie ar fi de origine rusească. Diplomatul a declarat că nu există nicio dovadă care să sugereze că aparatul ar aparține Federației Ruse, transmite IPN.

„Ne întrebăm de ce a fost invitat ambasadorul Rusiei și nu cel al Ucrainei, deoarece drona a intrat de pe teritoriul Ucrainei. Nu există vreo dovadă că drona era rusească și cu atât mai mult că a fost intenționat”, a declarat Oleg Ozerov pentru presă, la ieșirea din MAE.

Diplomatul a mai subliniat că „nu o dată drone ucrainene au survolat teritorii ale altor state” și a îndemnat autoritățile moldovenești să „evite implicarea jucătorilor internaționali în pozițiile lor”.

În urma convocării, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat într-un comunicat de presă că diplomatului rus i-a fost transmis un protest ferm din partea autorităților moldovenești privind încălcarea suveranității naționale și riscurile generate pentru securitatea cetățenilor.

MAE a reiterat apelul adresat Federației Ruse de a evita orice acțiuni care pot pune în pericol securitatea Republicii Moldova și de a respecta integral suveranitatea și integritatea teritorială a țării.

Ministerul Apărării a comunicat că, în noaptea de 19 noiembrie, o dronă a survolat ilegal Republica Moldova între orele 03:22 și 03:35. Aparatul a pătruns din direcția localității Lesnaia, Ucraina, și s-a deplasat spre Săiți, raionul Ștefan Vodă, la o altitudine de aproximativ 100 de metri.

Utilizatori din mai multe țări au raportat duminică probleme de conectare la Facebook. Numărul sesizărilor a crescut rapid în cursul dimineții, sugerând o posibilă defecțiune la scară largă, potrivit platformei Downdetector, citată de IPN.

Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, utilizatorii întâmpină dificultăți la autentificare, încărcarea fluxului de noutăți și utilizarea unor funcții ale rețelei sociale. Deocamdată nu este clar dacă sunt afectate și alte servicii ale companiei Meta.

În Moldova sunt probleme de conectare prin browser, dar accesul prin intermediul aplicației este posibil. Până la această oră, compania Meta nu a oferit o explicație privind cauza incidentului și nici un termen pentru remedierea acestuia. În lipsa unei confirmări oficiale, amploarea exactă a întreruperii rămâne neclară.

Platforma Downdetector monitorizează întreruperile serviciilor online și centralizează raportările utilizatorilor și alte date privind funcționalitatea acestora. O creștere bruscă a sesizărilor indică, de regulă, existența unei probleme tehnice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025