Ambasada Chinei: Președintele Chinei s-a întâlnit cu președintele american

Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit cu președintele american, Joe Biden în Bali. Xi Jinping a afirmat că cele două țări trebuie să ia istoria drept oglindă pentru a-și ghida viitorul. Șeful statului chinez a spus că, atât China, cât și SUA trebuie să aducă în comun cu alte țări contribuții la amplificarea speranței pentru pacea mondială, încredere privind stabilitatea globală și forță dezvoltării comune, transmite IPN.

„Raporturile bilaterale prezente nu corespund intereselor fundamentale ale celor două țări și nici așteptărilor comunității internaționale. În calitate de liderii ai două țări importante, (cei doi mari oficiali) trebuie să găsească direcția potrivită a dezvoltării relațiilor bilaterale pentru impulsionarea creșterii nivelului acestor relații”, precizează Ambasada Chinei in Republica Moldova într-un comunicat de presă.

Xi Jinping a subliniat că în prezent schimbările epocii se desfășoară în mod nemaiîntâlnit, iar umanitatea se confruntă cu provocări fără precedent. China și SUA trebuie să aducă în comun cu alte țări contribuții la amplificarea speranței pentru pacea mondială.

Președintele Chinei și-a exprimat dorința de a avea cu Joe Biden schimburi profunde și deschise privind problemele strategice din relațiile bilaterale și problemele majore mondiale și regionale. De asemenea, speră să acționeze împreună cu omologul său american pentru impulsionarea raporturilor bilaterale (ca acstea) să revină pe calea dezvoltării sănătoase și stabile ca să aducă beneficii celor două țări și lumii.

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, miercuri valorile diurne vor oscila între +18 și +23 de grade Celsius.

Contactată de IPN, meteorologul Natalia Gherasim a precizat că cele mai scăzute temperaturi vor fi înregistrate în sudul țării, unde valorile termice vor fi cu 6-8 grade mai mici decât în prezent.

Pentru 22 iulie sunt prognozate ploi pe arii extinse, iar izolat, în special în sudul țării, sunt posibile averse și descărcări electrice. Începând de joi, vremea se va încălzi treptat, iar temperaturile diurne vor oscila între +21 și +26 de grade Celsius. Noaptea, temperaturile se vor menține în limitele de +12 și +18 grade Celsius.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ambasada Chinei: Președintele Chinei s-a întâlnit cu președintele american

Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit cu președintele american, Joe Biden în Bali. Xi Jinping a afirmat că cele două țări trebuie să ia istoria drept oglindă pentru a-și ghida viitorul. Șeful statului chinez a spus că, atât China, cât și SUA trebuie să aducă în comun cu alte țări contribuții la amplificarea speranței pentru pacea mondială, încredere privind stabilitatea globală și forță dezvoltării comune, transmite IPN.

„Raporturile bilaterale prezente nu corespund intereselor fundamentale ale celor două țări și nici așteptărilor comunității internaționale. În calitate de liderii ai două țări importante, (cei doi mari oficiali) trebuie să găsească direcția potrivită a dezvoltării relațiilor bilaterale pentru impulsionarea creșterii nivelului acestor relații”, precizează Ambasada Chinei in Republica Moldova într-un comunicat de presă.

Xi Jinping a subliniat că în prezent schimbările epocii se desfășoară în mod nemaiîntâlnit, iar umanitatea se confruntă cu provocări fără precedent. China și SUA trebuie să aducă în comun cu alte țări contribuții la amplificarea speranței pentru pacea mondială.

Președintele Chinei și-a exprimat dorința de a avea cu Joe Biden schimburi profunde și deschise privind problemele strategice din relațiile bilaterale și problemele majore mondiale și regionale. De asemenea, speră să acționeze împreună cu omologul său american pentru impulsionarea raporturilor bilaterale (ca acstea) să revină pe calea dezvoltării sănătoase și stabile ca să aducă beneficii celor două țări și lumii.

Motorina depășește pragul de 29 de lei pe litru. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a majorat prețul maxim de referință cu 48 de bani. Prin urmare, miercuri, motorina standard se va comercializa la pompă cu 29,01 lei pe litru, transmite IPN.

Totodată, litrul de benzina cu cifra octanică 95 va costa cel mult 29,41 lei, în creștere cu 22 de bani.

În ultima perioadă, cotațiile petrolului au crescut constant pe fondul intensificării violențelor din Orientul Mijlociu și al întreruperii livrărilor prin strâmtoarea Ormuz.

După o creștere peste pragul de 90 de dolari, cotația petrolului Brent a coborât azi la 89,73 de dolari pe baril, în timp ce barilul de petrol WTI a ajuns la 83,01 dolari, de la aproape 85 de dolari. Volatilitatea se menține ridicată în condițiile în care nu există o predictibilitate privind livrările, iar memorandumul de înțelegere dintre SUA și Iran a fost suspendat.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025