Alexandru Cimbriciuc părăseşte PLDM

Fostul deputat liberal democrat, actualul viceministru al apărării, Alexandru Cimbriciuc,  anunţă despre retragerea sa din rândurile PLDM. Pe o reţea de socializare fostul parlamentar a scris că îşi va dedica toată energia şi puterea domeniului său de activitate, transmite IPN.

„Cu regret vă anunţ retragerea mea din calitate de membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Mă bucur că am făcut parte din această echipă cu toate implicaţiile ce au derivat din aceasta. Am în memorie amintirea unei echipe excepţionale al PLDM-lui, solidaritatea care ne-a caracterizat, ambiţia şi dorinţa de a face istorie. Am avut multe lecţii de învăţat, de care nu regret”, a scris viceministrul.

Alexandru Cimbriciuc nu a menţionat motivele pentru care a luat această decizie, însă a precizat că îşi va dedica toată energia şi puterea domeniului său de activitate.

În perioada 2009-2014 Alexandru Cimbriciuc a fost deputat în Parlament din partea PLDM. Din 2010 şi până în 2014, acesta a fost vicepreşedinte al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică. În martie 2015, Alexandru Cimbriciuc a fost numit în funcţia de viceministru al apărării în Guvernul Gaburici.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Alexandru Cimbriciuc părăseşte PLDM

Fostul deputat liberal democrat, actualul viceministru al apărării, Alexandru Cimbriciuc,  anunţă despre retragerea sa din rândurile PLDM. Pe o reţea de socializare fostul parlamentar a scris că îşi va dedica toată energia şi puterea domeniului său de activitate, transmite IPN.

„Cu regret vă anunţ retragerea mea din calitate de membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Mă bucur că am făcut parte din această echipă cu toate implicaţiile ce au derivat din aceasta. Am în memorie amintirea unei echipe excepţionale al PLDM-lui, solidaritatea care ne-a caracterizat, ambiţia şi dorinţa de a face istorie. Am avut multe lecţii de învăţat, de care nu regret”, a scris viceministrul.

Alexandru Cimbriciuc nu a menţionat motivele pentru care a luat această decizie, însă a precizat că îşi va dedica toată energia şi puterea domeniului său de activitate.

În perioada 2009-2014 Alexandru Cimbriciuc a fost deputat în Parlament din partea PLDM. Din 2010 şi până în 2014, acesta a fost vicepreşedinte al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică. În martie 2015, Alexandru Cimbriciuc a fost numit în funcţia de viceministru al apărării în Guvernul Gaburici.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025