Alegeri în România. Peste 3 700 de votanți până la 11:40 în Republica Moldova

Peste 3 700 de persoane au votat până la ora 11.40 la alegerile parlamentare din România în cele 59 de secții deschise în Republica Moldova. Procesul de vot se va desfășura pe parcursul zilei până la ora 21.00, precum și duminică, între orele 07.00 și 21.00, transmite IPN.

În cel mai mare număr au venit la secții deschise în Moldova persoanele cu vârste cuprinse între 45-64 de ani. Până la ora 11.40 au votat 1465 de alegători din această categorie. La polul opus se află alegătorii de la 18 până la 24 de ani, – 66 de cetățeni, se arată pe site-ul prezenta.roaep.ro.

Cetățenii români care doresc să voteze la alegerile pentru Parlamentul României trebuie să facă dovada domiciliului în străinătate cu un document valabil al statului de reședință și să prezinte unul dintre câteva documente de identitate românești valabile. Printre acestea se numără: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu (inclusiv electronic), paşaportul simplu (inclusiv electronic), pașaportul temporar, carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din şcolile militare.

La Chișinău sunt deschise 16 secții de votare, la Bălți, Orhei și Cahul – câte două secții.

Este vernisată expoziția „Miros de pâine caldă. Pâinea în epoca fierului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei (22 iulie-4 septembrie) /ora 14:00/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

Continuă expoziția-concurs de artă contemporană: Salonul municipal din cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău!”, ediția a VI-a, dedicat aniversării a 590 de ani ai orașului /Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” /8-26 iulie/.

Continuă expoziția documentară „Ecou din trecut, pentru prezent și viitor”, dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste și unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria Basarabiei /BNRM /3 iulie-3 august/.

Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25 iunie-15 august/.

Continuă expoziția grafică realizată de Lică Sainciuc, vernisată în cadrul Festivalului industriilor creative /Galeria Lutnița /5 iunie-31 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Alegeri în România. Peste 3 700 de votanți până la 11:40 în Republica Moldova

Peste 3 700 de persoane au votat până la ora 11.40 la alegerile parlamentare din România în cele 59 de secții deschise în Republica Moldova. Procesul de vot se va desfășura pe parcursul zilei până la ora 21.00, precum și duminică, între orele 07.00 și 21.00, transmite IPN.

În cel mai mare număr au venit la secții deschise în Moldova persoanele cu vârste cuprinse între 45-64 de ani. Până la ora 11.40 au votat 1465 de alegători din această categorie. La polul opus se află alegătorii de la 18 până la 24 de ani, – 66 de cetățeni, se arată pe site-ul prezenta.roaep.ro.

Cetățenii români care doresc să voteze la alegerile pentru Parlamentul României trebuie să facă dovada domiciliului în străinătate cu un document valabil al statului de reședință și să prezinte unul dintre câteva documente de identitate românești valabile. Printre acestea se numără: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu (inclusiv electronic), paşaportul simplu (inclusiv electronic), pașaportul temporar, carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din şcolile militare.

La Chișinău sunt deschise 16 secții de votare, la Bălți, Orhei și Cahul – câte două secții.

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în plen prioritățile executivului și echipa de miniștri, înaintea votului deputaților, transmite IPN.

La începutul ședinței plenare, și-au înregistrat prezența 96 de deputați din totalul celor 101 aleși.

Vasile Tofan a urcat la tribuna Parlamentului la ora 11:13. Discursul premierului desemnat a durat aproape o oră. În acest timp, Vasile Tofan a prezentat principalele obiective ale programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient”, insistând asupra reformelor economice, accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană, sprijinirii mediului de afaceri și eficientizării administrației publice.

După prezentarea programului și a echipei guvernamentale, ședința a continuat cu sesiunea de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia deputații i-au adresat premierului desemnat întrebări privind componența cabinetului de miniștri, prioritățile executivului și reformele pe care intenționează să le promoveze.

După mai bine de șase ore de întrebări și răspunsuri, vicepreședinta Parlamentului și lidera fracțiunii PAS, Doina Gherman, a cerut aplicarea prevederile articolului 108 din Regulamentul Parlamentului, punând capăt sesiunii de întrebări și răspunsuri adresate premierului desemnat și membrilor cabinetului propus. După încheierea dezbaterilor, Parlamentul urmează să supună la vot programul de guvernare și componența Guvernului. Pentru învestirea noului cabinet este necesar votul majorității deputaților aleși.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025