Fondul de subvenționare în agricultură va fi suplinit cu 600 de milioane de lei, premier

Fondul de subvenționare în agricultură urmează să fie suplinit cu 600 de milioane de lei, iar acest lucru va fi examinat chiar la următoarea rectificare a bugetului de stat. Despre aceasta premierul Dorin Recean a anunțat în urma discuțiilor cu agricultorii din raionul Fălești, unde a avut prima sa vizită în teritoriu în calitate de prim-ministru, transmite IPN.

„Nu este suficient. Vom lucra mai departe ca să identificăm resurse pentru a le aloca în acest sens”, a menționat prim-ministrul. Potrivit lui, agricultorii evident își doresc mai mulți bani pentru a-și putea desfășura activitatea. „În plus, agricultorii au exprimat anumite solicitări legate de reglementări, legate de noua infrastructură a asigurării calității în domeniul alimentar etc.”, a notat șeful executivului.

La Fălești, au fost scoase în evidență mai multe probleme și constrângeri cu care se confruntă administrația publică locală, inclusiv legate de reglementare. „Aceasta dincolo de faptul că în continuare trebuie să identificăm resurse financiare pentru a suplimenta, de exemplu, proiecte de succes gen „Satul european””, a spus Dorin Recean.

Premierul a anunțat că va efectua săptămânal vizite în teritoriu, iar multe dintre ele nu vor fi anunțate. „Foarte multe vor fi vizite-surprize ca să ne asigurăm că lumea nu se pregătește pentru că vine prim-ministru, ca să putem să răspundem la întrebări. Obiectivul meu nu este să controlez pe cineva. Obiectivul meu este să aflu care sunt problemele și să găsim soluții. Ceea ce îmi arată mie experiența e că atunci când lumea e pe nepregătite este mai deschisă și problemele sunt mai la suprafață”, a mai spus Dorin Recean.

Întrebat de jurnaliști despre demisiile de la Curtea Supremă de Justiție, șeful executivului a declarat că reforma justiției este cea mai dificilă, însă ea este fundamentală pentru un stat de drept. „Nimic, garantez, nimic nu ne va stopa ca această reformă să aibă loc. Dacă vom determina că aceasta este o mișcare de sabotaj, există alte instrumente pe care le vom aplica pentru a avea organele de autoguvernare funcționale și care mai departe să curețe sistemul, iar ca urmare să avem o justiție corectă”, a mai spus premierul.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Fondul de subvenționare în agricultură va fi suplinit cu 600 de milioane de lei, premier

Fondul de subvenționare în agricultură urmează să fie suplinit cu 600 de milioane de lei, iar acest lucru va fi examinat chiar la următoarea rectificare a bugetului de stat. Despre aceasta premierul Dorin Recean a anunțat în urma discuțiilor cu agricultorii din raionul Fălești, unde a avut prima sa vizită în teritoriu în calitate de prim-ministru, transmite IPN.

„Nu este suficient. Vom lucra mai departe ca să identificăm resurse pentru a le aloca în acest sens”, a menționat prim-ministrul. Potrivit lui, agricultorii evident își doresc mai mulți bani pentru a-și putea desfășura activitatea. „În plus, agricultorii au exprimat anumite solicitări legate de reglementări, legate de noua infrastructură a asigurării calității în domeniul alimentar etc.”, a notat șeful executivului.

La Fălești, au fost scoase în evidență mai multe probleme și constrângeri cu care se confruntă administrația publică locală, inclusiv legate de reglementare. „Aceasta dincolo de faptul că în continuare trebuie să identificăm resurse financiare pentru a suplimenta, de exemplu, proiecte de succes gen „Satul european””, a spus Dorin Recean.

Premierul a anunțat că va efectua săptămânal vizite în teritoriu, iar multe dintre ele nu vor fi anunțate. „Foarte multe vor fi vizite-surprize ca să ne asigurăm că lumea nu se pregătește pentru că vine prim-ministru, ca să putem să răspundem la întrebări. Obiectivul meu nu este să controlez pe cineva. Obiectivul meu este să aflu care sunt problemele și să găsim soluții. Ceea ce îmi arată mie experiența e că atunci când lumea e pe nepregătite este mai deschisă și problemele sunt mai la suprafață”, a mai spus Dorin Recean.

Întrebat de jurnaliști despre demisiile de la Curtea Supremă de Justiție, șeful executivului a declarat că reforma justiției este cea mai dificilă, însă ea este fundamentală pentru un stat de drept. „Nimic, garantez, nimic nu ne va stopa ca această reformă să aibă loc. Dacă vom determina că aceasta este o mișcare de sabotaj, există alte instrumente pe care le vom aplica pentru a avea organele de autoguvernare funcționale și care mai departe să curețe sistemul, iar ca urmare să avem o justiție corectă”, a mai spus premierul.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025