A 6-a achiziţie a „galben verzilor”

Fostul fundaş al echipelor Sheriff şi FC Tiraspol, Artiom Haceaturov, este ultimul jucător transferat de Zimbru înaintea meciului cu Milsami. Jucătorul armean este a 6-a achiziţie a „galben verzilor” în această iarnă, transmite IPN.

„Sunt foarte bucuros că am ajuns aici. Este un club ambiţios şi titrat. Am discutat cu antrenorul, care a dat de înţeles că vrea să mă vadă în echipă şi am venit aici.  Sunt gata să joc şi să ajut echipa în fiecare meci”, a declarat pentru un post TV Artiom Haciaturov.

Anterior, Zimbru i-a mai transferat pe Vladimir Rassulov, Andrei Bugneac, Gheorghi Nicologlo, Anatolie Boeştean şi Valentin Furdui. Totodată, echipa a fost părăsită de 11 jucători.

Echipa antrenată de Veaceslav Rusnac va juca sâmbătă, 28 februarie, pe teren propriu, împotriva lui Milsami. În cadrul etapei a 19-a din Divizia Naţională se vor mai disputa partidele Zaria – Sheriff şi FC Tiraspol – Saxan.

O lecție de istorie pentru generația care are datoria de a duce Unirea la capăt

În istoria tuturor națiunilor există momente în care direcția politică este precedată de o schimbare mai profundă, aproape invizibilă la început: schimbarea conștiinței. Statele se nasc prin acte politice, dar națiunile se consolidează prin cultură, educație, memorie și elite intelectuale. România modernă reprezintă unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens. Cu mult înainte de Unirea Principatelor din 1859 sau de Marea Unire din 1918, a existat o Românie culturală, construită prin limba comună, prin școală, prin literatură, prin biserică, prin istoriografie și prin munca discretă, dar neobosită, a intelectualilor.

Publicarea, pe 5 mai 2026, a Apelului Consiliului Academic Român către autoritățile publice, comunitatea intelectuală și societatea românească de pe ambele maluri ale Prutului readuce în actualitate tocmai această lecție fundamentală a istoriei. Nu este doar un document instituțional și nici o simplă declarație de principiu. Este o reafirmare a rolului pe care intelectualitatea îl are în marile momente de răscruce ale destinului unui popor — și, mai mult decât atât, un semnal că timpul pregătirilor se apropie de sfârșit, iar timpul deciziei se apropie de început.

Constituit pe 26 martie 2026 prin reunirea Academiei Române, Academiei de Științe a Moldovei și a patru academii de ramură din România, Consiliul Academic Român reprezintă, probabil, cea mai importantă formulă instituțională de cooperare academică românească de după 1991. El nu apare întâmplător într-un moment în care Republica Moldova traversează cea mai importantă etapă a parcursului său european, iar războiul din Ucraina a schimbat radical arhitectura de securitate din Europa de Est.

Marile proiecte naționale nu se nasc în cancelariile politicienilor

Există o tendință de a atribui exclusiv liderilor politici marile transformări istorice. În realitate, politica consacră ceea ce societatea și cultura pregătesc timp de decenii.

Unirea Principatelor nu ar fi fost posibilă fără generația pașoptistă. România Mare nu ar fi existat fără școala ardeleană, fără Mihail Kogălniceanu, fără Nicolae Iorga, fără Titu Maiorescu, fără Mihai Eminescu și fără miile de profesori, preoți, învățători și oameni de cultură care au cultivat conștiința apartenenței la aceeași comunitate istorică. Ei nu au avut mandate electorale și nu au semnat tratate. Au avut, în schimb, ceva mai durabil: convingerea că un popor despărțit de granițe artificiale rămâne, în esența lui, unul singur.

România politică a fost precedată de România culturală. Iar astăzi, un secol mai târziu, aceeași secvență se repetă sub ochii noștri, de această dată pe ambele maluri ale Prutului.

Această idee, reafirmată în Declarația comună a Academiei Române și Academiei de Științe a Moldovei din 30 decembrie 2025 și reluată acum de Consiliul Academic Român, nu reprezintă doar o evocare istorică. Ea exprimă o regulă aproape universală: unitatea politică durabilă poate exista doar atunci când este precedată de unitatea valorilor, a limbii, a educației și a memoriei colective.

Din această perspectivă, Apelul Consiliului Academic Român este unul profund realist. El nu cere gesturi spectaculoase și nici decizii pripite. Dimpotrivă, propune exact ceea ce lipsește de multe ori spațiului public: expertiză, planificare, cercetare și construcție instituțională — treptele necesare, dar adesea ignorate, ale oricărui proces de unire durabilă.

Intelectualii au datoria de a spune adevărul atunci când politica ezită

În momentele de cumpănă, responsabilitatea intelectualului nu este aceea de a face politică partizană, ci de a apăra adevărul — inclusiv atunci când adevărul e incomod pentru cei care preferă amânarea la nesfârșit.

Academiile, universitățile și instituțiile de cercetare nu trebuie să înlocuiască decizia democratică a cetățenilor. Dar au obligația morală și profesională de a crea cadrul în care societatea să poată decide informat, fără manipulări și fără falsificarea trecutului. Tăcerea elitelor, în fața ambiguității întreținute deliberat de unii actori politici, nu este neutralitate — este o formă de complicitate cu incertitudinea. Acesta este poate cel mai important mesaj al Apelului.

Consiliul Academic Român afirmă explicit că marile decizii privind viitorul Republicii Moldova aparțin cetățenilor. Însă înaintea unei decizii democratice trebuie construit spațiul cunoașterii. Iar această construcție nu poate fi realizată decât prin cercetare, educație și dialog public.

În ultimele decenii, Republica Moldova a fost terenul unei confruntări permanente între adevărul istoric și propaganda identitară. Tocmai de aceea, rolul comunității academice devine esențial. Atunci când istoria este manipulată, când identitatea este relativizată, când memoria este utilizată ca instrument politic, intelectualii nu mai au dreptul la neutralitate.

Ei au datoria de a apăra adevărul documentat. Nu prin lozinci. Nu prin emoție. Ci prin argumente. Și, tot prin argumente, au datoria de a arăta unde duce, în mod firesc, acest adevăr: la recunoașterea unei singure identități istorice și lingvistice, dincolo de frontiera administrativă impusă în 1812 și menținută artificial de imperii succesive.

De la simboluri la proiecte concrete

Un alt merit al documentului constă în faptul că mută discuția din registrul simbolic în cel instituțional.

Ani de zile, apropierea dintre România și Republica Moldova a fost exprimată aproape exclusiv prin declarații politice și manifestări comemorative. Toate acestea au avut importanța lor, dar nu sunt suficiente pentru construirea unei convergențe durabile — și, cu atât mai puțin, pentru pregătirea unirii politice pe care logica istorică o cere.

Consiliul Academic Român propune constituirea unor grupuri mixte de experți care să elaboreze studii privind armonizarea sistemelor educaționale, dezvoltarea infrastructurii comune de cercetare, apropierea cadrului juridic, valorificarea patrimoniului cultural și formularea unei strategii comune de comunicare. Aceasta este diferența dintre un ideal și un proiect.

Istoria demonstrează că niciun proces major de integrare nu poate reuși fără fundament intelectual și instituțional. Uniunea Europeană însăși este rezultatul unei construcții academice, juridice și economice elaborate timp de decenii înainte de deciziile politice.

Același principiu este valabil și pentru relația dintre România și Republica Moldova — cu o diferență esențială: aici nu este vorba despre unirea unor state diferite, ci despre reîntregirea unui singur popor, despărțit de o graniță pe care istoria nu a validat-o niciodată moral.

Cultura este cea mai puternică formă de securitate

În contextul actual, dominat de război informațional și competiție geopolitică, cultura nu mai reprezintă doar patrimoniu spiritual. Ea devine un instrument de securitate națională – și, în cazul Republicii Moldova, un scut împotriva unei agresiuni hibride care vizează exact ceea ce Apelul academiilor apără: limba, istoria și conștiința comună.

O societate care își cunoaște istoria este mai greu de manipulat. O societate care își respectă limba este mai greu de dezbinat. O societate care investește în educație este mai rezistentă în fața propagandei.

Din această perspectivă, apropierea academică dintre București și Chișinău depășește dimensiunea culturală. Ea contribuie la consolidarea rezilienței democratice a întregului spațiu românesc și pregătește, pas cu pas, terenul pentru actul politic de reabilitare a adevărului și logicii istoriei.

Nu întâmplător, Consiliul Academic Român vorbește despre dezvoltarea unei infrastructuri comune de cercetare, educație și inovare. În secolul XXI, competitivitatea unei națiuni nu mai depinde exclusiv de resurse naturale sau de capacitatea militară, ci și de forța instituțiilor sale academice și de nivelul capitalului intelectual.

Unirea nu este nostalgie, ci necesitate strategică

Este important de subliniat: a vorbi astăzi despre unire nu înseamnă a privi spre trecut, ci a răspunde unei nevoi concrete a prezentului. Într-o regiune amenințată de război, de dezinformare și de instabilitate economică, integrarea deplină a Republicii Moldova în spațiul românesc – și, prin el, în Uniunea Europeană – nu este doar un proiect identitar, ci o garanție de securitate și prosperitate pentru cetățenii ambelor maluri ale Prutului.

Amânarea acestui proces, sub pretextul „prudenței”, riscă să lase Republica Moldova expusă exact acelor vulnerabilități pe care Consiliul Academic Român le identifică: manipularea istorică, eroziunea identitară și dependența de narațiuni străine intereselor naționale românești. Prudența are sens atunci când pregătește decizia; devine complicitate atunci când o amână la nesfârșit.

O responsabilitate istorică a generației de astăzi

Apelul Consiliului Academic Român transmite, în esență, un mesaj simplu, dar de o profundă semnificație istorică: generația actuală nu poate trăi doar din moștenirea înaintașilor, ci are obligația de a-și aduce propria contribuție la împlinirea destinului istoric al poporului român. În contextul anului 2026, această contribuție presupune asumarea și finalizarea proiectului național început prin Unirea Principatelor din 1859, desăvârșit prin Marea Unire din 1918, dar fracturat în urma anexării Basarabiei de către Uniunea Sovietică în 1940.

În urmă cu peste un secol, intelectualitatea românească a pregătit terenul pentru marile acte politice care au făcut posibilă edificarea statului național unitar. Astăzi, într-un context geopolitic diferit, aceeași responsabilitate revine academicienilor, profesorilor, cercetătorilor, scriitorilor, artiștilor și tuturor celor care modelează spațiul public prin cunoaștere, cultură și educație. Însă, pentru ca acest efort să producă efecte istorice, el trebuie să fie însoțit de voința politică a celor chemați să guverneze cele două state românești.

De aceea, responsabilitatea noilor guverne de la București și Chișinău este una care depășește administrarea curentă a treburilor publice. Ele sunt chemate să transforme mesajul Consiliului Academic Român într-o direcție strategică de acțiune, consolidând spațiul comun al educației, culturii, cercetării, infrastructurii, economiei și securității. Nu este vorba despre un proiect conjunctural sau partizan, ci despre asumarea unei responsabilități istorice față de generațiile care au făcut posibilă România modernă și față de cele care vor urma.

Istoria nu cere repetarea mecanică a trecutului, ci înțelegerea lecțiilor sale. Iar cea mai importantă dintre acestea este că marile construcții politice rezistă numai atunci când sunt întemeiate pe o comunitate autentică de valori, cultură și conștiință națională. Tocmai de aceea, principiul reafirmat în Apelul Consiliului Academic Român – că România culturală a precedat România politică – reprezintă nu doar o constatare istorică, ci și o direcție de acțiune pentru prezent.

Dacă noile guverne de la București și Chișinău vor avea înțelepciunea și curajul de a considera acest apel drept un reper al politicilor lor publice, iar instituțiile academice, intelectualitatea și societatea civilă de pe ambele maluri ale Prutului vor continua să consolideze comunitatea de limbă, cultură și memorie istorică, atunci apropierea dintre România și Republica Moldova va depăși limitele conjuncturilor politice. Ea va avea fundamentul cel mai durabil pe care îl poate oferi istoria: adevărul, cultura, educația și conștiința apartenenței la aceeași națiune. Iar pe acest fundament, restabilirea unității naționale românești nu va mai reprezenta doar un ideal istoric, ci consecința firească a unui proces de convergență asumat cu responsabilitate de elite și de factorii politici ai celor două state românești.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

A 6-a achiziţie a „galben verzilor”

Fostul fundaş al echipelor Sheriff şi FC Tiraspol, Artiom Haceaturov, este ultimul jucător transferat de Zimbru înaintea meciului cu Milsami. Jucătorul armean este a 6-a achiziţie a „galben verzilor” în această iarnă, transmite IPN.

„Sunt foarte bucuros că am ajuns aici. Este un club ambiţios şi titrat. Am discutat cu antrenorul, care a dat de înţeles că vrea să mă vadă în echipă şi am venit aici.  Sunt gata să joc şi să ajut echipa în fiecare meci”, a declarat pentru un post TV Artiom Haciaturov.

Anterior, Zimbru i-a mai transferat pe Vladimir Rassulov, Andrei Bugneac, Gheorghi Nicologlo, Anatolie Boeştean şi Valentin Furdui. Totodată, echipa a fost părăsită de 11 jucători.

Echipa antrenată de Veaceslav Rusnac va juca sâmbătă, 28 februarie, pe teren propriu, împotriva lui Milsami. În cadrul etapei a 19-a din Divizia Naţională se vor mai disputa partidele Zaria – Sheriff şi FC Tiraspol – Saxan.

1 IANUARIE, 2025