Cod galben de ceaţă

Ceaţa pune stăpânire pe tot teritoriul republicii. Meteorologii au emis avertizare cod galben de ceaţă şi vizibilitate redusă de 200 de metri şi mai puţin, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, avertizarea a fost emisă pentru două zile – vineri, 2 decembrie şi sâmbătă, 3 decembrie. În funcţie de intensitatea şi evoluţia fenomenelor, meteorologii vor decide prelungirea avertizării.

Zilele Diasporei 2026 încep luni, 3 august, și se vor desfășura pe parcursul lunii august sub genericul „Oriunde am fi, Moldova ne unește!”. Programul include evenimente pentru tineri, profesioniști, lideri ai asociațiilor diasporale și cetățeni interesați de implicarea în dezvoltarea țării, transmite IPN.

Activitățile sunt organizate de Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat, iar o parte dintre acestea vor avea loc în format hibrid, pentru a facilita participarea moldovenilor stabiliți peste hotare.

Prima activitate din program este inaugurarea expoziției „Autori basarabeni în lume”, pe 3 august, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Pe 4 august, la Casa Guvernului, va avea loc evenimentul „Youth Talk: Tinerii schimbă lumea”, iar pe 7 august, la Palatul Republicii, este programat Forumul Diasporei – evenimentul central al ediției din acest an.

Forumul Diasporei va reuni cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți peste hotare, reprezentanți ai autorităților publice, parteneri de dezvoltare și lideri ai comunităților diasporale. Discuțiile vor viza implicarea diasporei în procesul de integrare europeană, consolidarea comunităților din afara țării și dezvoltarea parteneriatelor cu localitățile de origine.

Programul va continua pe 15 august cu Cupa Diasporei, organizată la Stadionul Dinamo. În cadrul Zilelor Diasporei vor fi organizate și expoziții de artă și patrimoniu, un târg al meșterilor populari și standuri informaționale ale instituțiilor publice și partenerilor de dezvoltare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Cod galben de ceaţă

Ceaţa pune stăpânire pe tot teritoriul republicii. Meteorologii au emis avertizare cod galben de ceaţă şi vizibilitate redusă de 200 de metri şi mai puţin, transmite Info-Prim Neo.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, avertizarea a fost emisă pentru două zile – vineri, 2 decembrie şi sâmbătă, 3 decembrie. În funcţie de intensitatea şi evoluţia fenomenelor, meteorologii vor decide prelungirea avertizării.

1 IANUARIE, 2025