PSRM pledează la Sankt Petersburg pentru revenirea la achiziții directe de resurse energetice

Exponenții Partidului Socialiștilor, aflat în opoziție în Parlamentul Republicii Moldova, participă la un forum economic desfășurat la Sankt Petersburg, în Federația Rusă, unde susțin revenirea la achiziții directe de resurse energetice, prezentând această opțiune drept o „soluție pentru prețuri mai mici în Moldova”, transmite IPN.

În marja forumului, delegația PSRM, condusă de președintele partidului, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu conducerea Ministerului Energiei al Federației Ruse, în cadrul căreia a fost subliniată necesitatea revenirii la achizițiile directe de resurse energetice.

„Fără intermediari, fapt care va permite reducerea semnificativă a prețurilor la gaz și energie electrică pentru consumatorii din Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al PSRM.

Reprezentanții partidului de opoziție au pledat pentru un „dialog deschis și pragmatic”, subliniind că „este esențial pentru asigurarea bunăstării cetățenilor Republicii Moldova”.

În ultimii ani, Republica Moldova a depus eforturi susținute pentru a se elibera de dependența energetică față de Federația Rusă. După o serie de crize în care livrările de gaze au fost sistate sau reduse de către Moscova, autoritățile moldovenești au dezvoltat, începând cu anul 2020, rute alternative de aprovizionare, reușind să elimine șantajul legat de gaz.

Autoritățile afirmă că s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul securității energetice. Proiectele de interconectare cu Uniunea Europeană și diversificarea surselor de energie constituie pași importanți în această direcție. În ciuda vulnerabilităților generate de contextul geopolitic și a lipsei resurselor interne, progresele înregistrate în domeniul eficienței energetice și dezvoltarea surselor regenerabile reprezintă perspective promițătoare pentru viitorul energetic al țării.

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional în 2023. Directoarea adjunctă a ADEPT și secretara Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte, Polina Panainte, a explicat pentru IPN că acest mecanism urmărește să împiedice continuarea activității unui partid declarat neconstituțional sub o altă denumire.

Potrivit expertei, legislația prevede că, în cazul în care instanța constată existența unei succesiuni politice între un partid declarat neconstituțional și o altă formațiune, Ministerul Justiției este obligat să solicite dizolvarea acesteia. Experta susține că mecanismul nu reprezintă o lege adoptată împotriva unor partide concrete, ci un instrument general aplicabil, introdus în Legea privind partidele politice.

„Mecanismul de succesor a fost creat tocmai pentru a preveni reîncarnarea unui partid declarat neconstituțional sub altă formă juridică”, a precizat Polina Panainte.

Potrivit ei, Comisia de la Veneția nu a analizat un partid anume și nici cazul Partidului „Șor”, dar a precizat că limitarea activității unei formațiuni politice poate fi justificată doar în situații excepționale, dacă sunt respectate garanții clare și este demonstrată necesitatea unei astfel de măsuri.

Polina Panainte a subliniat că dizolvarea unui partid succesor nu poate fi dispusă automat, ci necesită o analiză individuală și probe concrete privind existența unei succesiuni politice.

În acest caz, Curtea de Apel a analizat criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea unei astfel de legături. Printre elementele reținute de instanță se numără congresul organizat la Moscova, la 6 iulie 2025, unde liderii celor patru formațiuni au anunțat constituirea blocului politic „Victorie – Победа”, în prezența lui Ilan Șor, condamnat în dosarul fraudei bancare.

Curtea de Apel Centru a dispus miercuri dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, constatând că acestea sunt succesoare ale Partidului „Șor”, declarat neconstituțional în 2023. Deocamdată, instanța a publicat doar dispozitivul hotărârilor, fără motivarea integrală a acestora. Deciziile pot fi contestate în condițiile prevăzute de lege.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

PSRM pledează la Sankt Petersburg pentru revenirea la achiziții directe de resurse energetice

Exponenții Partidului Socialiștilor, aflat în opoziție în Parlamentul Republicii Moldova, participă la un forum economic desfășurat la Sankt Petersburg, în Federația Rusă, unde susțin revenirea la achiziții directe de resurse energetice, prezentând această opțiune drept o „soluție pentru prețuri mai mici în Moldova”, transmite IPN.

În marja forumului, delegația PSRM, condusă de președintele partidului, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu conducerea Ministerului Energiei al Federației Ruse, în cadrul căreia a fost subliniată necesitatea revenirii la achizițiile directe de resurse energetice.

„Fără intermediari, fapt care va permite reducerea semnificativă a prețurilor la gaz și energie electrică pentru consumatorii din Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al PSRM.

Reprezentanții partidului de opoziție au pledat pentru un „dialog deschis și pragmatic”, subliniind că „este esențial pentru asigurarea bunăstării cetățenilor Republicii Moldova”.

În ultimii ani, Republica Moldova a depus eforturi susținute pentru a se elibera de dependența energetică față de Federația Rusă. După o serie de crize în care livrările de gaze au fost sistate sau reduse de către Moscova, autoritățile moldovenești au dezvoltat, începând cu anul 2020, rute alternative de aprovizionare, reușind să elimine șantajul legat de gaz.

Autoritățile afirmă că s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul securității energetice. Proiectele de interconectare cu Uniunea Europeană și diversificarea surselor de energie constituie pași importanți în această direcție. În ciuda vulnerabilităților generate de contextul geopolitic și a lipsei resurselor interne, progresele înregistrate în domeniul eficienței energetice și dezvoltarea surselor regenerabile reprezintă perspective promițătoare pentru viitorul energetic al țării.

PSRM pledează la Sankt Petersburg pentru revenirea la achiziții directe de resurse energetice

Duma de Stat a Rusiei a adoptat un pachet de legi care restricționează semnificativ drepturile cetățenilor ruși plecați din țară...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025