Libertatea mass-media și protecția jurnaliștilor, printre angajamentele asumate în negocierile cu UE

Libertatea mass-media și protecția jurnaliștilor se numără printre angajamentele-cheie asumate de Republica Moldova în cadrul primului grup de capitole de negociere „Valori Fundamentale”. Potrivit Biroului pentru Integrare Europeană, acest cluster vizează consolidarea instituțiilor statului, a justiției și a drepturilor cetățenilor, transmite IPN.

Moldova își asumă și continuarea reformei justiției, verificarea integrității judecătorilor și procurorilor, precum și consolidarea instituțiilor responsabile de aplicarea legii. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru protejarea drepturilor omului și combaterea discriminării.

Un alt obiectiv ține de consolidarea instituțiilor democratice și a proceselor electorale. Potrivit BIE, statul își propune să combată cumpărarea voturilor, dezinformarea și influențele externe asupra alegerilor, dar și să asigure o participare mai largă a cetățenilor la procesul decizional.

Primul cluster prevede și reformarea administrației publice, modernizarea sistemului de achiziții publice și îmbunătățirea gestionării fondurilor publice. Totodată, autoritățile își asumă continuarea reformelor economice pentru a pregăti economia națională să facă față concurenței de pe piața europeană și pentru a atrage mai multe investiții.

Printre angajamente se regăsesc și consolidarea cooperării cu instituțiile europene în domeniul securității, gestionării frontierelor și combaterii criminalității organizate. De asemenea, Moldova solicită includerea treptată în activitatea agențiilor și programelor UE înainte de aderare, pentru a accelera preluarea standardelor europene și apropierea de instituțiile comunitare.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Libertatea mass-media și protecția jurnaliștilor, printre angajamentele asumate în negocierile cu UE

Libertatea mass-media și protecția jurnaliștilor se numără printre angajamentele-cheie asumate de Republica Moldova în cadrul primului grup de capitole de negociere „Valori Fundamentale”. Potrivit Biroului pentru Integrare Europeană, acest cluster vizează consolidarea instituțiilor statului, a justiției și a drepturilor cetățenilor, transmite IPN.

Moldova își asumă și continuarea reformei justiției, verificarea integrității judecătorilor și procurorilor, precum și consolidarea instituțiilor responsabile de aplicarea legii. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru protejarea drepturilor omului și combaterea discriminării.

Un alt obiectiv ține de consolidarea instituțiilor democratice și a proceselor electorale. Potrivit BIE, statul își propune să combată cumpărarea voturilor, dezinformarea și influențele externe asupra alegerilor, dar și să asigure o participare mai largă a cetățenilor la procesul decizional.

Primul cluster prevede și reformarea administrației publice, modernizarea sistemului de achiziții publice și îmbunătățirea gestionării fondurilor publice. Totodată, autoritățile își asumă continuarea reformelor economice pentru a pregăti economia națională să facă față concurenței de pe piața europeană și pentru a atrage mai multe investiții.

Printre angajamente se regăsesc și consolidarea cooperării cu instituțiile europene în domeniul securității, gestionării frontierelor și combaterii criminalității organizate. De asemenea, Moldova solicită includerea treptată în activitatea agențiilor și programelor UE înainte de aderare, pentru a accelera preluarea standardelor europene și apropierea de instituțiile comunitare.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025