Termocom recuperează datoriile acumulate

În perioada 20 mai-20 iunie, SA „Termocom” desfăşoară o campanie de recuperare a  datoriilor acumulate pentru energia termică livrată consumatorilor. Circa 150 de  angajaţi ai întreprinderii vor fi implicaţi în proces, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de întreprindere, angajaţii vor vizita apartamentele care mai înregistrează restanţe la plata facturilor pentru energia termică, vor convinge consumatorii despre necesitatea achitării datoriilor şi consecinţele posibile.

În cazul în care datornicii nu dispun de suficiente posibilităţi materiale pentru a achita neîntârziat restanţele, aceştia vor avea posibilitatea să întocmească grafice. Astfel se evită acţionarea în judecată şi, respectiv, cheltuieli suplimentare în acest sens. Pentru încheierea graficelor, datornicii vor avea nevoie de buletinele de identitate. Reprezentanţii SA „Termocom” vor monitoriza gradul de respectare a graficelor, iar în cazul neonorării obligaţiunilor financiare asumate, datornicii vor fi acţionaţi în judecată.

În comunicatul remis de SA „Termocom” se spune că angajaţii care vor vizita apartamentele cu datorii vor dispune în mod obligatoriu de legitimaţii, cu numele, prenumele şi angajatorul, şi vor oferi informaţii exhaustive cu privire la datorii şi modalităţile de achitare. Administraţia SA „Termocom” face apel la conlucrare şi solicită achitarea în termeni restrânşi a plăţilor restante.

La 1 mai în municipiul Chişinău 81 de mii de apartamente înregistrau restanţe de peste 1000 lei la plata consumului de energie termică.

Centrala nucleară de la Paks, Ungaria, a redus producția de energie pe fondul scăderii continue a nivelului Dunării. Premierul ungar Peter Magyar a declarat că producția actuală a centralei este de peste patru ori mai mică decât nivelul obișnuit, transmite IPN.

Potrivit oficialului, centrala produce în prezent aproximativ 480 de megawați, față de circa două mii de megawați în condiții normale.

Peter Magyar a îndemnat populația să urmărească informațiile difuzate prin canalele oficiale ale Guvernului și să respecte eventualele măsuri dispuse de autorități, subliniind importanța menținerii funcționării neîntrerupte a rețelelor de energie și apă.

Centrala nucleară de la Paks este una dintre principalele surse de energie electrică ale Ungariei și asigură în mod obișnuit aproximativ jumătate din consumul național de electricitate.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Termocom recuperează datoriile acumulate

În perioada 20 mai-20 iunie, SA „Termocom” desfăşoară o campanie de recuperare a  datoriilor acumulate pentru energia termică livrată consumatorilor. Circa 150 de  angajaţi ai întreprinderii vor fi implicaţi în proces, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de întreprindere, angajaţii vor vizita apartamentele care mai înregistrează restanţe la plata facturilor pentru energia termică, vor convinge consumatorii despre necesitatea achitării datoriilor şi consecinţele posibile.

În cazul în care datornicii nu dispun de suficiente posibilităţi materiale pentru a achita neîntârziat restanţele, aceştia vor avea posibilitatea să întocmească grafice. Astfel se evită acţionarea în judecată şi, respectiv, cheltuieli suplimentare în acest sens. Pentru încheierea graficelor, datornicii vor avea nevoie de buletinele de identitate. Reprezentanţii SA „Termocom” vor monitoriza gradul de respectare a graficelor, iar în cazul neonorării obligaţiunilor financiare asumate, datornicii vor fi acţionaţi în judecată.

În comunicatul remis de SA „Termocom” se spune că angajaţii care vor vizita apartamentele cu datorii vor dispune în mod obligatoriu de legitimaţii, cu numele, prenumele şi angajatorul, şi vor oferi informaţii exhaustive cu privire la datorii şi modalităţile de achitare. Administraţia SA „Termocom” face apel la conlucrare şi solicită achitarea în termeni restrânşi a plăţilor restante.

La 1 mai în municipiul Chişinău 81 de mii de apartamente înregistrau restanţe de peste 1000 lei la plata consumului de energie termică.

Persoanele care traversează frontiera cu numerar în valoare de 10 mii de euro sau mai mult pot completa, înainte de sosirea la postul vamal, declarația valorilor valutare în format electronic, transmite IPN.

Serviciul Vamal anunță că formularul poate fi depus prin intermediul platformei ecustoms.trade.gov.md. După completarea și transmiterea declarației electronice, sistemul generează un număr de înregistrare, care urmează să fie prezentat funcționarului vamal la traversarea frontierei.

Obligația de declarare se aplică tuturor persoanelor care transportă numerar în sumă de cel puțin 10 mii de euro sau echivalentul acestei valori în alte valute, atât la intrarea în Republica Moldova, cât și la ieșirea din țară.

Potrivit autorităților, noul serviciu are scopul de a simplifica procedura de declarare, de a reduce timpul necesar pentru formalitățile vamale și de a permite completarea documentelor înainte de ajungerea la punctul de trecere a frontierei.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025